Uită de cearcăne, cu ajutorul depigmentării acestora!

Uită de cearcăne, cu ajutorul depigmentării acestora!

Cearcănele sunt una dintre problemele care ne pot da serioase bătăi de cap încă de la vârste fragede. Inestetice, ne pot face să părem îmbătrâniţi şi

Cearcănele sunt una dintre problemele care ne pot da serioase bătăi de cap încă de la vârste fragede. Inestetice, ne pot face să părem îmbătrâniţi şi obosiţi în permanenţă. Deşi cauzele care pot duce la apariţia lor sunt multe, din fericire, şi soluţiile sunt numeroase!

Specialiştii Beauty Art Aesthetics, o clinică dedicată perfecţiunii fizice, ne prezintă cea mai populară procedură minim-invazivă, care vă va reda rapid luminozitatea din jurul ochilor. Tot ei ne explică şi ce trebuie să facem să prevenim apariţia cearcănelor, dar şi din ce cauze ne confruntăm cu ele.

 

CE PRESUPUNE DEPIGMENTAREA CEARCĂNELOR?

Intervenţia non-chirurgicală pe care o promovează experţii Beauty Art Aesthetics se adresează celor care au complexe din cauza zonei hiperpigmentate de sub ochi. Depigmentarea cearcănelor constă în injectarea unui cocktail de substanţe, format în principal din vitamina C, un puternic antioxidant.

Întrucât tratamentul se realizează cu un ac extrem de fin şi sub efectul cremei anestezice, disconfortul va fi minim. În plus, înţepătura nici nu va fi vizibilă cu ochiul liber. După doar jumătate de oră, cât durează procedura, veţi sesiza şi primele efecte: chipul va părea mai odihnit, iar petele maronii de sub ochi vor dispărea, de parcă v-aţi odihnit ca la carte.

Numărul de sedinţe diferă de la un pacient la altul şi va fi stabilit doar în urma unui prim consult, de către expertul Beauty Art Aesthetics, care se va ocupa ca tenul dumneavoastră să radieze.

Depigmentarea se poate realiza, la nevoie, şi alături de alte proceduri, menite să vă revigoreze pielea: microneedling, terapia vampir sau umplerea cearcănelor cu ajutorul acidului hialuronic.

 

CE DUCE LA APARIŢIA PETELOR DE SUB OCHI?

În vreme ce pentru unii dintre noi, cearcănele sunt o moştenire genetică şi deci nu pot fi prevenite, pentru alţii sunt o urmare a unui stil de viaţă nu tocmai sănătos. Nu este însă mai puţin adevărat că şi o odată cu înaintarea în vârstă, petele atât de supărătoare îşi pot face simţită prezenţa, iar motivul este simplu: pielea din jurul ochilor începe să se subţieze, iar acest lucru face vizibile vasele mici de sânge din zonă.

Somnul insuficient este însă una dintre cele mai populare cauze ale apariţiei cearcănelor. De ce? Pentru că oboseala poate avea efecte asupra culorii tenului, făcându-l mai palid, fapt care va accentua pigmentul din jurul ochilor.

Alimentaţia este o altă cauză frecventă în acest sens. Nutrienţii sunt esenţiali într-o dietă sănătoasă. Lipsa fierului, a vitaminei K sau a vitaminei B12 poate favoriza apariţia zonelor întunecate de sub ochi.

Diverse boli, dar şi răceala ori sinuzita sunt şi ele pe listă la capitolul cauze, laolaltă cu alergiile şi cu expunerea incorectă la soare.

Există medici care leagă nuanţa cearcănelor de diferite afecţiuni. Culoarea cenuşie este asociată cu anemia, cea roşie cu hipertensiunea, iar cea albastră, cu o circulaţie problematică.

 

CUM PREVENIM CEARCĂNELE?

În cazul în care le-aţi dobândit în timp, cearcănele pot fi tratate urmând câţiva paşi simpli, care vor susţine şi o bună stare a sănătăţii. Hidratarea este o etapă esenţială în acest sens. Nivelul optim conferă pielii un aspect mai odihnit, iar asta va duce şi la diminuarea riscului de apariţie a cearcănelor.

În altă ordine de idei, nu uitaţi să îi acordaţi odihnei importanţa cuvnită! Un program de somn, dar şi o dietă bogată în vitamine vă vor fi aliaţi de nădejde în prevenirea apariţiei petelor maronii de sub ochi.

Nu uitaţi însă să vă protejaţi şi în faţa razelor nocive ale soarelui. Folosirea unei creme speciale, cu factor de protecţie ridicat, vă va ajuta, totodată, să aveţi şi un ten luminos, lipsit de pete hiperpigmentare.

Specialiştii de la Beauty Art Aesthetics ne spun şi că sarea, consumată excesiv, poate accentua cearcănele din cauza sodiului, care favorizează retenţia de apă.

         

Complexele pot fi de domeniul trecutului, cu ajutorul experţilor în frumuseţe de la Beauty Art Aesthetics. Specialiştii clinicii vă propun o gamă de tratamente pentru ten şi trup, menite să vă facă să radiaţi!

Clinica din nordul Capitalei încheie anul 2021 doar cu reuşite! După trofeul pentru Excelenţă în frumuseţe şi recunoaştere europeană la capitolul estetică medicală, Mădălina Brânduşescu, managerul conceptului Beauty Art Aesthetics a fost distinsă recent, la Gala I Success Awards Bucharest Edition decembrie 2021, cu trofeul pentru Excelenţă în management.

          Pentru preţuri, programări sau informaţii suplimentare, puteţi intra pe site-ul https://beautyartaesthetics.ro/. Găsiţi specialiştii de la Beauty Art Aesthetics şi la numărul de telefon: 0722 296 007, dar şi la adresa de mail: office@beautyartaesthetics.ro

 

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0