Cel mai drăguţ câine din lume a murit la vârsta de 12 ani

Cel mai drăguţ câine din lume a murit la vârsta de 12 ani

Boo, supranumit „cel mai drăguţ câine din lume”, a murit la vârsta de 12 ani, au anunţat stăpânii lui pe contul de Facebook urmărit de peste 16 milioane de utilizatori. Câinele din rasa Pomeranian a devenit o senzaţie a internetului în urmă cu aproximativ zece ani, după ce stăpânii lui au început să publice fotografii cu el.

Boo a suferit după prietenul lui

Boo avea un prieten, Buddy, care a murit anul trecut, iar stăpânii pomeranianului au afirmat că animalul a suferit din cauza pierderii tovarăşului său. „La scurt timp după ce a murit Buddy, Boo a dat semne că are probleme cu inima. Credem că i-a fost frântă literalmente când Buddy ne-a părăsit. Familia noastră este devastată, dar ne consolăm gândindu-ne că nu mai suferă”, a fost mesajul lor.

Boo a fost numit în 2012 Official Pet Liaison al Virgin America şi avea un contract cu o editură, fotografii cu el apărând în cartea „Boo: The Life of the World’s Cutest Dog”, publicată în 2011.

Câinii din rasa Pomeranian trăiesc, în medie, 12 – 16 ani.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0