Este visul nostru, al femeilor, să ne lăudăm permanent cu o piele fină. Nimic nu este mai deranjant ca epilarea zilnică, făcută la fiecare duș cu o lamă care provoacă iritații, nu-i așa? Noi am aflat ce fac vedetele atunci când vor să își asigure o piele catifelată, inclusiv în sezonul rece: apelează la epilarea definitivă! Oana Cârmaciu și Elena Chiriac sunt doar două dintre divele care au scăpat de grija părului nedorit, prin intermediul acestei modalități, care vine la pachet și cu alte avantaje nebănuite!
Vedetele apelează la „Standardul de aur” în fotoepilare, pentru o piele mereu fină
Epilarea definitivă nu este tocmai o noutate pentru pasionatele și pasionații de frumos, dar cu siguranță este tot mai căutată. Iar vedetele, care au dificila misiune de a arăta bine tot timpul, o adoră, tocmai pentru că le asigură apariții impecabile, fără efort. Elena Chiriac i-a descoperit beneficiile de ceva timp, astfel că acum se bucură din plin de efectele sale.
„Am văzut rezultatele chiar la 10 zile de la prima ședință de epilare definitivă, ceea ce m-a fascinat total! E incredibil să nu mai trebuiască să mergi la salon ca să te epilezi cu ceară ori să folosești acasă lama de ras. Pur și simplu, părul crește tot mai lent. Firul de păr s-a subțiat, pielea mea este tot mai fină, sunt nevoită să îl rad cu lama tot mai rar, ceea ce e deosebit de plăcut. Simți diferențe, câteodată uit că trebuie să mă mai epilez! Merită din plin! Pentru mine, este o diferență uriașă între viața de dinainte de epilare și viața de după epilare definitivă!” , a declarat Elena Chiriac chiar în urma uneia dintre ședințele de epilare definitivă.
De cealaltă parte, actrița Oana Cărmaciu s-a îndrăgostit recent de această modalitate de epilare și are grijă să nu rateze nicio ședință din schema recomandată. Ambele vedete au apelat la același tip de laser, în cadrul unei clinici estetice de lux din București. Doctorul Dana Bratu, medic specialist dermatolog și expert în estetică, s-a ocupat de proceduri și ne dezvăluie secretele laserului-minune.
„Am apelat la puterea laserului Alexandrite, ca să le ajut pe vedete să aibă mereu o piele fină. Este considerat unul dintre cele mai eficiente sisteme de îndepărtare permanentă a părului, tratând toate tipurile de piele, de la cea deschisă, până la pielea bronzată. Special este și faptul că laserul țintește și părul blond. Laserul Alexandrite este considerat Standardul de Aur în fotoepilare, revoluționând serviciile de cosmetică din lumea întreagă.”
(Dr. Dana Bratu, medic specialist dermatolog)
Epilarea definitivă: Cum funcționează aparatul care te scapă de părul nedorit
Dacă și tu ai în plan să scapi astfel de părul nedorit, specialiștii îți dezvăluie ce presupune procedura. În primul rând, află că epilarea definitivă este indicată și în cazul femeilor, și în cazul bărbaților și este potrivită chiar și pentru zonele sensibile, precum față, axilă sau zona intimă.
„Sigur și bine tolerat de piele, laserul ajunge până la nivelul rădăcinii firului de păr, pe care îl distruge fără să afecteze țesutul înconjurător. Firele de păr aflate în faza de creștere vor fi eliminate, iar efectul se observă, în general, la 14 zile de la prima ședință sau poate chiar și mai devreme. Despre efecte adverse, precum arsură sau decolorarea pielii, nu poate fi vorba.”, dezvăluie doctorul Dana Bratu.
Pentru a distruge și firele de păr aflate în stadiul de repaus în momentul începerii tratamentului, vei avea nevoie, cu siguranță, de mai multe ședințe. Nu există un număr standard, și asta pentru că suntem diferiți: sesiunile depind, printre altele, și de grosimea și culoarea firului de păr, de vârstă sau de sex. În general, pot fi necesare de la 6, la 10 ședințe. După prima dintre ele, specialiștii spun că ar trebui să observi o rărire cu 30% a firelor de păr din zona tratată. Pentru a menține rezultatele, va fi nevoie să revii la clinică, dar asta se întâmplă doar la intervale foarte mari de timp.
Cum te pregătești pentru ședințele de epilare definitivă
Există și câțiva pași de urmat înainte și după ședințele de epilare. Înainte de toate, află că dacă adori solarul sau expunerea la soare, ar trebui să le oprești cu trei zile înainte de tratamentul laser și să renunți la ele și în următoarele trei, după procedură.
„Recomandăm evitarea smulgerii firelor de păr cu minimum trei săptămâni înainte de ședință. Cu toate acestea, înainte cu 24 de ore de prezentarea la cabinet, este absolut obligatorie îndepărtarea părului de pe suprafața pielii care va fi tratată, prin utilizarea unei spume epilatoare sau a lamei de ras. Totodată, pe suprafața pielii nu va trebui aplicată niciun fel de cremă sau ulei gras, aceasta trebuie să fie complet curată înainte de începerea tratamentului cu laser.”
(Dr. Dana Bratu, medic specialist dermatolog)
După epilarea cu laser, ar trebui să eviți băile fierbinți sau aplicarea diverselor creme cu alcool, precum și mersul la piscină sau folosirea saunei. Experții spun că o înroșire post tratament este firească și temporară.
Medicii dezvăluie beneficiile epilării definitive: „Epilarea definitivă se dovedește a fi o investiție pe termen lung”
Dincolo de faptul că scapi de părul nedorit, specialiștii susțin că te vei bucura și de alte efecte după tratament. Află că dacă ai foliculită și pur și simplu eviți să porți haine care îți lasă pielea la vedere, tocmai din cauza iritației, epilarea definitivă te va scăpa de ea. Odată distrusă rădăcina firului de păr, inflamația de la acest nivel nu se mai poate dezvolta, așa cum se întâmplă dacă apelezi la epilarea cu lamă, de pildă. Epilarea definitivă este indicată și în cazul petelor pigmentare, pe care le elimină.
„Procedura este un tratament minim invaziv, recomandat inclusiv persoanelor cu piele sensibilă. Ședința durează puțin, adică doar câteva minute atunci când vorbim despre zone mici, precum axila. Iar dacă vă gândiți la durere, aflați că disconfortul va fi minim, tocmai datorită aparatului folosit. Procedura salvează timp, pe care altădată pacientul îl aloca epilării clasice, la domiciliu ori la salon. Epilarea definitivă se dovedește a fi o investiție pe termen lung, mai ales dacă ne gândim câți bani implică întreaga viața eliminarea părului nedorit prin diverse metode.”, explică doctorul Dana Bratu.
Doctorul Dana Bratu a adunat cele mai populare proceduri estetice, clasice și premium, în cadrul conceptului inedit, DermaBeauty Clinique, cu peste 7.000 de pacienţi care au ales una din cele trei locaţii din ţară: două în București și una în Buzău! Pentru detalii suplimentare, intrați pe site-ul: https://dermabeauty.ro sau, pentru programări, sunați la numărul: +40319395
COMMENTS