Un test sangvin ar putea detecta cancerul mamar cu cinci ani înainte de apariţia primelor semne clinice ale acestei boli. Acesta este rezultatul unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Nottingham, informează Press Association.
Oamenii de ştiinţă britanici care au creat noul test spun că acesta identifică reacţia imunitară a organismului la anumite substanţe produse de celulele tumorale, potrivit Agerpres. Celulele canceroase produc anumite proteine, denumite antigeni, care stimulează organismul să producă anticorpi împotriva lor – autoanticorpi.
Cercetătorii de la Universitatea Nottingham au descoperit că acei antigeni asociaţi tumorilor (TAAs) reprezintă un bun indicator al prezenţei cancerului în organism. Ei au dezvoltat secvenţe de TAAs care sunt asociate cancerului mamar, pentru a detecta dacă există autoanticorpi împotriva lor în probele de sânge recoltate de la paciente. Autoanticorpii creaţi împotriva mai multor tipuri de TAAs pot fi detectaţi cu până la cinci ani înainte de apariţia primelor semnale clinice ale tumorilor.
Un test pilot a identificat corect 84 % din probe la pacientele sănătoase
Într-un test-pilot al cercetătorilor britanici, oamenii de ştiinţă au recoltat probe de sânge de la 90 de paciente care erau deja diagnosticate cu cancer mamar. Ei au comparat acele probe cu eşantioanele prelevate de la un grup de control, compus din 90 de paciente fără cancer mamar.
Cercetătorii au identificat mai întâi trei serii diferite de TAAs, înainte de a le testa pentru autoanticorpi. Potrivit autorilor cercetării, seria cu cinci TAAs a detectat corect cancerul mamar în 29% din probele sangvine recoltate de la paciente cu cancer mamar şi a identificat corect 84% din probele din grupul de control care nu prezentau această boală. Seria cu şapte TAAs a identificat corect 35% din probele pacientelor cu cancer şi a avut o acurateţe de 79% în grupul de control.
Seria cu nouă TAAs a depistat 37% dintre probele canceroase şi 79% dintre persoanele fără cancer din grupul de control.
În prezent, autorii studiului vor să perfecţioneze acest test pentru a-i spori gradul de acurateţe şi testează în această perioadă probele sangvine prelevate de la 800 de pacienţi cu ajutorul unei serii cu nouă TAAs.
Dacă va primi o finanţare suficientă, noul test sangvin ar putea să devină disponibil în sistemul naţional de sănătate din Marea Britanie în următorii patru-cinci ani.
Un test similar dezvoltat pentru cancer pulmonar este testat într-un studiu preliminar în Scoţia, la care participă 12.000 de voluntari cu risc sporit de a dezvolta această afecţiune, întrucât sunt fumători.
COMMENTS