R. Kelly ar fi plătit o minoră să danseze dezbrăcată

R. Kelly ar fi plătit o minoră să danseze dezbrăcată

Cântăreţul american R. Kelly, care este deja anchetat pentru că a agresat minore, a fost acuzat, luni, în statul Minnesota, că ar fi solicitat unei minore să se prostitueze, scrie presa din America.

Noul episod judiciar vine la câteva zile după ce el a pledat nevinovat la New York pentru mai multe capete de acuzare, în special că a sechestrat, ameninţat şi filmat mai multe tinere fete şi femei în patru state diferite. Potrivit biroului procurorului din Hennepin, care include oraşul Minneapolis, noua acuzaţie în Minnesota a fost făcută pentru prostituţie cu minori. Conform procurorului Mike Freeman, faptele imputate cântăreţului în vârstă de 52 de ani sunt din iulie 2011.

R. Kelly i-ar fi oferit fetei 200 de dolari ca să danseze

Presupusa victimă, în vârstă de 18 ani atunci, voia autograful intepretului piesei „I Believe I Can Fly”. R. Kelly ar fi invitat-o în camera sa de hotel. Acolo, „el i-a oferit 200 de dolari pentru ca ea să se dezbrace şi să danseze pentru el”, a explicat procurorul. Tânăra s-a conformat. Potrivit procurorului, un contact sexual a avut loc, dar nu un raport.

Acuzat de mai mulţi ani că a instigat minore să aibă relaţii sexuale cu el şi chiar că a constituit o reţea de sclave sexuale, cântăreţul este în centrul unei serii de proceduri în justiţie de la începutul anului. Ela  fost deja acuzat la începutul anului, în faţa tribunalului statului Illinois, de agresiuni sexuale cu circumstanţe agravante. Pe 16 iulie, el a pledat nevinovat pentur o serie de capete de acuzare în faţa tribunalului federal din Chicago, un nivel diferit de jurisdicţie. Procurorul federal din oraşul său natal l-a acuzat de relaţii sexuale cu minore, considerată o crimă federală în anumite condiţii.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0