Fotograf danez, nud în vârful Marii Piramide din Egipt

Fotograf danez, nud în vârful Marii Piramide din Egipt

Un fotograf danez a stârnit indignare în Egipt după ce fotografii în care apare nud alături de o femeie în vârful Marii Piramide din Giza au făcut înconjurul reţelelor de socializare. Înregistrările video şi fotografiile cu Andreas Hvid urcând cea mai înaltă dintre cele trei mari piramide, dar şi nud alături de partenera sa, i-au indignat pe oficiali şi pe egipteni.

Autortățile au cerut o investigație a procurorilor

Ministrul egiptean al Antichităţilor a transmis un comunicat sâmbătă în care a afirmat că incidentul „încalcă bunele moravuri”. El a cerut ca o investigaţie să fie făcută de procurorul general, scrie NBC News.

„Este sută la sută modificată în Photoshop”, a spus Zahi Hawass, arheolog, fost ministru al Antichităţilor şi fost director al Platoului Giza. „Nu există posibilitatea ca cineva să intre noaptea în zona piramidelor”.

Controversa vine datorită antecedentelor fotografului. Hvid este specializat în imagini făcute la înălţime şi portofoliul său include numeroase nuduri realizate pe acoperişuri sau macarale, în diferite locuri din lume.

Cea mai recentă realizare a sa îl arată împreună cu o femeie în ceea ce pare a fi un act sexual, pe Marea Piramidă, noaptea.

Ce pedeapsă riscă exhibiționistul

Ashraf Mohi, directorul Platoului Giza, a spus că primul pas în această investigaţie este să fie demonstrat dacă imaginile sunt reale. El a afirmat că pedepsele ar putea fi date în funcţie de stricăciunile comise. Dacă se dovedeşte a fi adevărat, Hvid nu este primul care încalcă regulile. Un adolescent german a fost arestat în 2016 după ce a scrijelit piramida în timp ce nu era privit de paznici.

În Egipt, cei care sunt condamnaţi pentru acte indecente comise în public primesc până la 1 an de închisoare şi amendă.

Actriţa egipteană Rania Youssef a fost acuzată de obscenitate şi ar fi putut primi cinci ani de închisoare după ce a apărut la ceremonia Cairo Film Festival într-o rochie transparentă. Acuzaţiile au fost retrase, după ce s-a scuzat public pentru alegerea sa.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0