Cum să ne apreciem pe noi înşine? De vorbă cu terapeutul Carmen Barcan

Cum să ne apreciem pe noi înşine?  De vorbă cu terapeutul Carmen Barcan

Calități și defecte. Sunt caracteristici pe care fiecare dintre noi le are și pe care le îmbrățișează sau nu. În vreme ce defectele nu ne plac, unele calități ni le trecem cu vederea. Mare greșeală, spun specialiștii, care că relația cu noi înșine este cea mai complicată dintre toate. Nu ne apreciem suficient, iar asta se vede în acțiunile de zi cu zi.

Carmen Barcan, terapeut și specialist în procese transformaționale unice în România, ne vorbește în rândurile următoare despre cum să facem din noi înșine o prioritate.

 

A NE PUNE PE PRIMUL LOC NU ÎNSEAMNĂ A DEVENI EGOIȘTI

Este o credință veche a oamenilor care cred că atunci când ne plasăm pe primul loc, întoarcem spatele celorlalți. Greșit, spun experții, și asta pentru că aprecierea de sine aduce cu ea mai multă disponibilitate pentru cei din jur: vom găsi în interiorul nostru mai multă iubire și bunătate de dărui celorlalți, de fapt: „Într-o lume pestriță, care nu are grația de a fi precum ești tu, demonstrează că ești unul dintre acei oameni care face înțelepciunea gândului să curgă liber… prin propria lor faptă. Privește rezultatul faptelor tale și astfel vei conștientiza clar cine ești tu. „Carmen Barcan, terapeut

 

FĂ-ȚI ÎNTOTDEAUNA TIMP PENTRU TINE!

„Când ești fericită ești plină de iubire, când iubești dăruiești din toată inima și când dăruiești ești extrem de mulțumită…iar când ești mulțumită înseamnă că ai timp și pentru tine.” Este un aspect pe care Carmen Barcan pune accent și în terapiile ei transformaționale: timpul investit în noi înșine este, de fapt, cea mai bună investiție: „Tu ești în măsură să decizi cum este mai bine pentru tine. În acest moment tu ești ceal mai important. Ai inteligența necesară să revii și să reinstaurezi un cadru mental mai puternic și apoi să acționezi…pentru că acesta este adevărul. Expresia: “Am timp și pentru mine”, va fi zilnic pe buzele tale.” Iar asta înseamnă fie să pornim în călătoria visată, fie să începem în sfârșit dieta la care ne tot gândim și pe care am tot amânat-o din diverse motive. Alegerile sunt multe, de noi depinde să le și îndeplinim, ne spune Carmen Barcan.

 

AI ÎNCREDERE ÎN PROPRIILE INSTINCTE!

Este o altă regulă de aur, care ne ajută să ne apreciem mai mult. Carmen Barcan consideră că, de cele mai multe ori, noi suntem singurii responsabili pentru reușita propriilor țeluri. Esențial este să nu ne lăsăm dezamăgirile din trecut să ne înăbușe dorința de reușită de acum:  „De câte ori nu ai fost sfătuit greșit sau de câte ori nu ai regretat că nu ai luat TU decizia? Încrede-te în instinctul și în judecata ta! Doar atunci când nu ești sigur de părerea ta cere sfatul omului potrivit.”

 

STAI DE VORBĂ TU CU TINE

Nicicând nu vei reuși să te cunoști mai bine, decât atunci când vei petrece mai mult timp cu tine însuți. Este una dintre cele mai bune căi spre dezvoltarea personală: ne putem analiza mai în detaliu, ne putem așadar cunoaște mai bine, ne putem înțelege nevoile, putem învăța să ne bucurăm, din nou, de lucrurile mici: „Ce contează, cu adevărat, la final este fericirea pe care o simți fără niciun motiv.(…) Să nu te îndoieşti niciodată de impactul tău asupra lumii, fiecare dintre noi putem cultiva o viziune nouă asupra vieţii şi suntem deopotrivă capabili să ne aducem această contribuţie firească, fie că este una măreaţă sau una măruntă; fiecare are rolul ei în final.”Carmen Barcan, terapeut

 

Sub motto-ul Viața e făcută din alegeri, Carmen Barcan a început cariera de terapeut din dorința de a le oferi celor din jur încrederea în ei înșiși. Și a reușit. Astăzi, și vedetele apelează la terapiile ei de transformare completă – interioară și exterioară.

Premiată în cadrul unor evenimente de prestigiu, Carmen Barcan a adăugat recent un nou trofeu în vitrina cu distincţii: în luna iulie 2021, a participat la cea de-a doua Gală Internaţională I Success Awards, care a avut loc la Cannes, acolo unde a primit diploma pentru „Cel mai bun program de slăbit şi cel mai bun concept de beauty”.

Pe Carmen Barcan o găsiţi şi pe reţelele de socializare!

Facebook: @Carmen Barcan

Instagram: @Carmen_Barcan.ro

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0