Un demeres are drept fundament unul sau mai mulți piloni de bază, acele persoane care au o idee și doresc să o pună în aplicare. Bunătatea umană se exprimă prin dorința de a-i ajuta pe cei defavorizați, de a le ușura viața și de a-i asigura că ziua de mâine va fi ceva mai bună. Igiena dentară este de multe ori ignorată, în special la persoanele care nu au mijloacele materiale necesare pentru un control stomatologic. Dar lucrurile se pot schimba, odată cu Asociația dentar-umanitară „Zâmbește cu mine”, care are ca scop ajutarea acestor persoane defavorizate, prin oferirea de servicii stomatologice primare gratuite. Accesibilitatea la un tratament de îngrijire orală nu mai este de neconceput.
Asociația organizează campanii private de strângere de fonduri prin donații, venite atât din partea persoanelor fizice, dar și a firmelor sau a organizațiilor private. Oricine este încurajat să dea o mână de ajutor și să-i sprijine pe cei aflați în nevoie, aceasta fiind și deviza asociației.
La bază stă Oana Pandele și dorința ei de a oferi tratamente stomatologice tuturor persoanelor defavorizate. Organizația „Zâmbește cu mine” a luat naștere în 2020, tocmai în plină pandemie, când nevoia și dorința de a ajuta înflorește gradual.
Se spune că „unde sunt mulți, puterea crește”, iar în spatele asociației s-a format rapid o echipă de medici și voluntari care și-au unit cunoștințele și forțele pentru a oferi servicii stomatologice de înaltă clasă pentru societate. La sfârșitul anului trecut și având același obiectiv de a ajuta, s-a alăturat și medicul chirurg stomatolog Vittorio Aldo Novelo, fiind specializat în reconstrucția osoasă și implantologie. Experiența acumulată în urma profesării în toată lumea îl face o adiție valoroasă pentru asociație.
Cine se califică pentru un control stomatologic gratuit?
- copiii orfani beneficiază de un tratament 100% gratuit;
- persoanele fără venituri pot dona 10 lei asociației și vor beneficia de tot tratamentul gratuit;
- persoanele cu venituri cuprinse între 0-500 lei donează 25% din prețul tratamentului și beneficiază de 75% gratuit;
- persoanele cu venituri între 500-1000 lei donează 50% din prețul tratamentului și beneficiază de 50% gratuit.
Puteți beneficia de servicii stomatologice gratuite în cadrul Asociației dentar-umanitare „Zâmbește cu mine” dacă îndepliniți următoarele criterii:
- sunteți cetățean român;
- aveți o adeverință de la Administrația Financiară, care să ateste veniturile lunare;
- sunați pentru o programare la numărul de telefon 0722.187.200;
- Împreună cu adeverința și o copie după cartea de identitate vă prezentați la sediul Asociației dentar-umanitare „Zâmbește cu mine”, când sunteți programat.
Donațiile în cadrul asociației se pot face în contul: RO48BTRLRONCSOC575646601 și împreună cu medicii voluntari putem să aducem zâmbete pe chipurile oamenilor.
Află mai multe: https://www.facebook.com/Asociatia-Zambeste-cu-mine-103914525047445
COMMENTS