Ştiaţi că zâmbetul este unul dintre primele aspecte pe care le sesizăm atunci când privim o persoană? Un surâs frumos ne ajută nu doar în relaţiile de zi cu zi, ci şi în viaţa profesională. Dinţi albi, drepţi, sănătoşi – probabil că acestea sunt principalele aspecte care ne vin în minte atunci când spunem „zâmbet remarcabil”. Ştiaţi că astăzi le puteţi obţine pe toate în doar… o zi? Graţie tehnologiei şi experienţei, specialiştii centrului stomatologic iDentity Clinic din Bucureşti reuşesc, în timp record, să vă redea zâmbetul, prin cele mai moderne intervenţii. Fără durere şi în siguranţă. Tot ei vă lămuresc, în rândurile următoare, care sunt principalele metode prin care astăzi vă puteţi bucura de o dantură perfectă, întocmai ca cea a vedetelor de la Hollywood!
ALBIREA DENTARĂ CU LASER, EFECTE SPECTACULOASE ŞI IMEDIATE
Cel mai popular tratament stomatologic de îmbunătăţire a zâmbetului este reprezentat de albirea dentară, în fapt, o cosmetizare a dinţilor. Deşi există mai multe tehnici, cea mai recomandată este albirea dentară realizată la cabinet, sub atenta supraveghere a unui specialist. Astfel, veţi avea garanţia că dinţii voştri nu vor fi afectaţi pe termen lung.
RALUCA PASCU, fondator clinici iDentity: „Albirea dentară se poate realiza exclusiv pe dinţii naturali. Dacă pacientul are lucrări care necesită plombe din material compozit, acestea se vor realiza la cel puţin două săptămâni după procedura de albire, pentru ca ele să fie în concordanţă cu noua nuanţă. Acest lucru este valabil şi în cazul lucrărilor protetice definitive, care se vor face după albire.”
Medicii de la iDentity Clinic promovează albirea dentară cu laser, căci asigură efecte estetice imediate, spectaculoase şi de durată. Tot ea reuşeşte să îndepărteze şi eventuale pete ori coloraţii. Cât despre durere, aflaţi că nici nu poate fi vorba despre aşa ceva. Intervenţia de albire cu laser este una dintre cele mai prietenoase de la cabinetul dentar.
RALUCA PASCU, fondator clinici iDentity: „Extrem de eficient în procedurile de albire, laserul de ultimă generaţie pe care îl folosim în cadrul clinicilor noastre, Biolase Epic X, aduce rezultate în doar 20 de minute, iar culoare dinţilor se poate deschide cu până la 14 nuanţe. Pacienţii se pot bucura de un zâmbet alb până la 2 ani, cu îngrijirea adecvată.”
Ce presupune această îngrijire? Periajul normal de 2 ori pe zi, evitarea fumatului, a băuturilor colorate, precum sucuri, vin sau ceai, dar şi reducerea consumului de zahăr. La nevoie, specialiştii pot recomanda şi şedinţe de fluorizare şi desensibilizare, pentru ca riscul afectării danturii să fie zero!
Şi înainte de alegerea procedurii de albire există sfaturi importante, pe care este bine să le luaţi în considerare: „Este necesar ca toate celelalte probleme stomatologice să fie rezolvate, pentru că dezideratul este să obţinem nu doar un zâmbet luminos, ci şi sănătos! Recomandăm, înainte de toate, un consult stomatologic, dar şi o curăţare profesională a danturii.”
ZÂMBET IMPECABIL, CU AJUTORUL FAŢETELOR DENTARE. „EMAX REPREZINTĂ O OPŢIUNE ESTETICĂ DE TOP!”
O transformare miraculoasă a dinţilor este asigurată şi de faţetele dentare, acele foiţe aplicate pe dinţi, care oferă corecţii estetice: de la dinţi mai albi, la ajustări ortodontice. Practic, prin intermediul lor orice anomalie minoră a danturii dispare… ca prin minune! Ele sunt recomandate în cazul dinţilor uşor ciobiţi sau sparţi, coloraţi neuniform, cu spaţiere, dar şi atunci când albirea dentară nu a funcţionat.
RALUCA PASCU, fondator clinici iDentity: „Inventată la Hollywood, tehnica se bucură de o popularitate uriaşă astăzi, pentru că reuşeşte să schimbe radical felul în care arată dinţii pacientului. Extrem de rezistente la pete, coroziune şi bruxism, faţetele dentare nu dau reacţii adverse, întrucât sunt biocompatibile, în plus, asigură nuanţa de alb dorită.”
La iDentity Clinic, specialiştii optează pentru faţetele Emax, o opţiune de top: „Făcând parte din categoria premium, faţetele Emax, realizate din ceramică tratată special, sunt extrem de subţiri, păstrându-şi, totodată, durabilitatea. Au maximum 0,7 milimetri şi se integrează superb pe suprafaţa dinţilor, având un aspect natural, mult mai apropiat de dintele natural, în comparaţie cu porţelanul.”
Aplicarea lor se realizează printr-o procedură non-invazivă, în doar trei paşi. Prima este reprezentată de amprentarea digitală, realizată cu ajutorul unui scanner special care oferă o imagine 3D a întregii danturi şi cavităţi bucale. Următoarea etapă înseamnă proiectarea faţetelor dentare: „Prin intermediul programului Digital Smile Design, reuşim să vizualizăm rezultatul final al tratamentului, chiar înainte de a-l începe! Vom proiecta faţetele în aşa fel încât ele să se potrivească perfect pe suprafaţa dinţilor.”
Ultimul pas al tratamentului revoluţionar, cel mai aşteptat moment de către pacienţi, este aplicarea propriu-zisă a faţetelor, prin cimentarea lor pe suprafaţa externă a dinţilor, cu ajutorul unor substanţe adezive de ultimă generaţie. Prin această metodă de corectare a imperfecţiunilor dentare, pacienţii îşi asigură un zâmbet impecabil pe termen lung. Cât despre îngrijirea faţetelor, cei interesaţi trebuie să ştie că ele nu presupun o întreţinere specială: o rutină zilnic de periaj şi curăţare ar trebui să fie suficientă pentru menţinerea igienei orale corespunzătoare.
IMPLANTUL DENTAR CU ÎNCĂRCARE IMEDIATĂ. CE PRESUPUNE ŞI CE AVANTAJE ADUCE?
Soluţii pentru obţinerea unui zâmbet de Hollywood în doar o zi au şi pacienţii care se confruntă cu probleme dentare serioase şi care nu sperau ca, rapid, să îşi recapete dantura dorită. Dacă aveţi dinţi lipsă, puteţi apela la implanturile dentare cu încărcare imediată, o procedură minim invazivă, care vă va reda zâmbetul după doar o singură vizită la clinică! Pare greu de crezut, mai ales că, în general, implanturile necesită două sau trei intervenţii chirurgicale, la distanţă de câteva luni. Iată însă că stomatologia modernă reduce drastic durata de tratament: implantul de acest tip este inserat imediat după extracţie.
RALUCA PASCU, fondator clinici iDentity: „Implanturile cu încărcare imediată sunt ideale pentru înlocuirea unuia sau a mai multor dinţi frontali, evitându-se astfel trauma pacienţilor de a fi nevoiţi să iasă în public cu dinţi lipsă. Aspectul natural al danturii le va permite să își reia activitatea zilnică fără ca cineva să observe că ea a fost afectată.”
Medicii de la iDentity Clinic recomandă implantul dentar Straumann, lider mondial în implantologie: „Straumann BLX reprezintă cea mai nouă generaţie de implanturi având, potrivit studiilor, o rată de succes de peste 98%, rezultatele menţinându-se chiar şi după 10 ani. Perioada de vindecare în cazul acestui implant cu încărcare imediată se reduce de la 6,8 săptămâni, la 3,4 săptămâni. Un alt avantaj este reprezentat şi de faptul că el activează regenerarea osoasă chiar şi în zonele unde oferta osoasă este limitată.”
Şi pentru că ţesutul osos nu va fixa implantul doar pe orizontală, ci şi pe verticală, stabilitatea sa va fi excepţională, spun specialiştii. În primă fază, implantul cu încărcare imediată va fi acoperit de o coroană provizorie. Cea permanentă va fi montată la 4-6 luni distanţă, atunci când dintele îşi va recăpăta funcţiile în mod complet.
RALUCA PASCU, fondator clinici iDentity: „Este foarte important ca pacienţii să înţeleagă că o astfel de soluţie nu este universală. În vreme ce în cazul unor va funcţiona, pentru alţii va trebui să căutăm alte metode de tratament. Decizia finală este luată de specialist, pe baza tomografiei computerizate şi a altor analize de ţesut osos.”
STOMATOLOGIE DIGITALĂ, ÎN CLINICI LA STANDARDE INTERNAŢIONALE
Având o echipă multidisciplinară, care abordează inovativ şi eficient toate tipurile de afecţiuni din sfera oro-dentară, iDentity Clinic oferă pacienţilor servicii stomatologice premium, în cele două locaţii din Bucureşti. Peste 10 mii de oameni şi-au recăpătat zâmbetul, cu ajutorul specialiştilor de aici, dar şi al aparaturii de ultimă generaţie, care asigură tratamente rapide şi fără durere.
RALUCA PASCU, fondator clinici iDentity: „Pentru că ştim cât de important este un zâmbet sănătos, am semnat parteneriate cu mai multe entităţi financiare, pentru a oferi ajutor în eşalonarea plăţilor conform cu nevoile pacienţilor. Astfel, serviciile stomatologice din clinicile noastre pot fi plătite şi în 60 de rate.”
În 2022, fondatoarea clinicilor, doctorul Raluca Pascu, a fost distinsă cu premiul EXCELENȚĂ ÎN STOMATOLOGIE, la gala I Success Awards Bucharest Edition. Specialiştii iDentity Clinic vă aşteaptă la sediul din Decebal, localizat pe Strada Frunzei, la numărul 41, în sectorul 2 al Capitalei sau la numărul de telefon: 0728.00.00.12, dar şi la sediul din Băneasa, situat pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, la numărul 17, în sectorul 1 al Capitalei sau la numărul de telefon: 0728.00.00.11 Pe site-ul oficial găsiți detalii suplimentare: https://identityclinic.ro/
COMMENTS