Adam Levine părăseşte „The Voice” după 16 sezoane

Adam Levine părăseşte „The Voice” după 16 sezoane

Adam Levine, solistul trupei Maroon 5, a anunţat că va renunţa la rolul de antrenor al emisiunii „The Voice”, iar din al 17-a sezon va fi înlocuit de cântăreaţa Gwen Stefani.

Levine a făcut anunţul printr-un mesaj amplu publicat online. El s-a alăturat echipei emisiunii NBC în urmă cu opt ani.

„Nu aveam idee ce facem sau încotro va merge. A ajuns să fie o experienţă care mi-a conturat viaţa şi care va fi mereu aproape de sufletul meu”, a scris el.

Adam Levine și Blake Shelton, colegi din 2011

Adam Levine şi cântăreţul country Blake Shelton au făcut parte din echipă de la lansarea emisiunii, în 2011. În primul sezon, ceilalţi doi antronori au fost Christina Aguilera şi Cee Lo Green. Aceste două posturi au fost ocupate de-a lungul timpului, între alţii, de Alicia Keys, John Legend, Kelly Clarkson, Jennifer Hudson şi Shakira.

Levine şi Shelton au fost, timp de 16 sezoane, colegi. „Îmi va lipsi să lucrez cu idiotul ăla”, a glumit Shelton pe Twitter.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0