Proiect. Alocațiile, mărite până la 80%

Proiect. Alocațiile, mărite până la 80%

Alocaţiile copiilor ar putea creşte cu până la 80%, de anul viitor. Condiţia este ca un proiect de lege să primească votul Camerei Deputaţilor. Iniţiatorii spun că vor să susţină financiar familiile din România şi să împiedice declinul demografic. Părinţii şi tinerii se declară mulţumiţi de iniţiativă, însă economiştii nu sunt tocmai siguri că bugetul îşi permite acest efort financiar.

Proiectul legislativ prevede majorarea alocaţiilor copiilor de până la 2 ani de la 200 de lei la 300 de lei, iar celor de până la 18 ani de la 84 de lei până la 150 de lei.  În 2017, în România erau peste patru milioane de copii. Dacă legea va fi adoptată, impactul bugetar va fi de maximum 2,9 miliare de lei. Motivul pentru care iniţiatorul legii vrea ca alocaţiile să fie mărite cu până la 80% este pentru a susţine financiar familiile din România cu mulţi copii.

Alocațiile s-au dublat în 2015

„Vizează în primul rând creşterea calităţii vieţii copiilor şi a familiei, iar al doilea obiectiv principal este stimularea natalităţii. Dacă luăm în considerare şi migraţia în celelalte ţări pentru că acolo beneficiile pentru familii sunt mult mai mari, scăderea este extraordinar de mare şi ne dorim ca să susţinem familia şi să trăiască În România cât mai multe familii”, a explicat Robert Sighiartău, deputat PNL, cel care a inițiat proiectul.

În 2015, un proiect de lege depus tot de un deputat PNL a majorat alocaţiile copiilor de la 42 de lei la 84 de lei.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0