Cu câteva zile înainte de Paşte, specialiştii în frumuseţe vă îmbie cu răsfăţuri fără egal! În clinicile estetice este agitaţie mare de obicei, dar mai ales în pragul sărbătorilor. La clinica Beauty Art Aesthetics, din nordul Capitalei, clientele care doresc o schimbare mai mică sau una cu adevărat vizibilă s-au programat din vreme, ca să fie sigure că de Paşte vor arăta impecabil, cu ajutorul unor proceduri care nu sunt dureroase şi care nu au nevoie de recuperare! Care sunt intervenţiile-vedetă ale perioadei, am aflat pe larg de la Mădălina Brânduşescu, fondatoarea clinicii dedicate perfecţiunii fizice.
TEHNICA EXCLUSIVĂ DE INJECTARE „KENDALL LIPS”
Printre cele mai solicitate servicii înainte de Paşte în clinica Beauty Art Aesthetics se numără injectarea buzelor prin tehnici exclusive, specialiştii de aici fiind recunoscuţi pentru rezultatele naturale pe care le obţin chiar şi în cazul acestei proceduri, extrem de migăloase şi de riscante. „Kendall Jenner” rămâne una dintre cele mai căutate tehnici. Aşa cum îi sugerează şi numele, este inspirată de frumuseţea uneia dintre surorile Jenner-Kardashian.
Procedura nu durează mai mult de jumătate de oră, iar datorită cremei cu efect anestezic, nu veţi simţi pic de disconfort, ne asigură specialiştii!
DERMAPEN, NUMELE DISPOZITIVULUI CARE DĂ TIMPUL ÎNAPOI!
Şi tratamentului-momentului în materie de rejuvenare facială se află pe lista serviciilor la mare căutare, înainte de Paşte! Cel mai performant dispozitiv de microneedling din lume, Dermapen 4, ne promite un ten mai luminos şi mai tânăr, prin microînţepături produse în mod controlat. Este o procedură minim invazivă, iubită şi de vedetele de la Hollywood, pe care şi româncele o testează în număr tot mai mare!
MĂDĂLINA BRÂNDUŞESCU, OWNER ŞI FONDATOR BEAUTY ART AESTHETICS: “Şaisprezece ace care generază vibraţii acţionează asupra pielii. Adâncimea procedurii poate fi setată cu precizie foarte mare, printr-un sistem ghidat şi sigur. În plus, acul special de unică folosinţă utilizat de specialiştii Beauty Art Aesthetics nu prezintă niciun risc de rupere sau de zgâriere a pielii.”
În cadrul tratamentului, experţii în frumuseţe folosesc un cocktail de substanţe, ales în funcţie de nevoile pielii. Prin intermediul aparatului Dermapen 4, vitaminele şi mineralele cu rol de refacere şi regenerare a tenului pătrund mai rapid şi mai adânc în straturile pielii, acţionând deci şi mult mai eficient!
MĂDĂLINA BRÂNDUŞESCU, OWNER ŞI FONDATOR BEAUTY ART AESTHETICS: „Specialiştii noştri compară eficacitatea Dermapen 4 cu cea a procedurii cu tratamente laser. Dispozitiul este eficient într-o multitudine de afecţiuni dermatologice, precum melasmă, pori dilataţi, rozacee sau acnee. În plus, poate fi folosit cu succes şi în zona gâtului, dar şi a decolteului. La Beauty Art Aesthetics recomandăm, de obicei, şase şedinţe, pentru ca efectele să fie spectaculoase.”
CHIP PERFECT CONTURAT, FĂRĂ BISTURIU
Şi pentru că tot mai multe femei îşi doresc un chip conturat, care reuşeşte să confere un aspect mai atrăgător, şi procedura de reconturare mandibulară câştigă teren, ba chiar a fost vedeta anului 2021 în materie de intervenţii la Beauty Art Aesthetics! Cea mai căutată substanţă din cabinetele esteticienilor face posibilă obţinerea unor rezultate spectaculoase.
MĂDĂLINA BRÂNDUŞESCU, OWNER ŞI FONDATOR BEAUTY ART AESTHETICS: „Doar doi, trei mililitri de acid hialuronic injectaţi în zona propriu-zisă sunt suficienţi pentru rezultate vizibile. Procedura se realizează întotdeauna în funcţie de fizionomia pacientei. Prin intermediul acidului hialuronic, care se regăseşte şi în mod normal în organismul nostru, tenul va fi hidratat, iar fermitatea pielii va creşte. Rezultatele sunt instantanee, intervenţia nu necesită recuperare şi, cu siguranţă, nu se compară ca preţ cu liftingul facial chirurgical.”
Comparativ cu zona buzelor, aici acidul hialuronic are o putere mai mare de acţiune şi o rezistenţă pe măsură, drept care trebuie să reveniţi la cabinet pentru repetarea procedurii de abia după an.
ACIDUL HIALURONIC NE AJUTĂ SĂ SCĂPĂM ŞI DE CEARCĂNE
Aceeaşi substanţă este vedetă şi într-o altă procedură de sezon. Pentru că nu doresc să întâmpine sărbătorile cu inesteticele cearcăne, tot mai multe doamne apelează la corecţia lor.
FĂRĂ RIDURI, CU TOXINA BOTULINICĂ!
O altă substanţă la mare căutare este şi toxina botulinică, cea care ne ajută să scăpăm de ridurile din zona frunţii, din jurul gurii sau dintre sprâncene. Este o procedură care se adresează pacientelor peste 25 de ani, atunci când sesizează apariţia primelor linii fine. Desigur, intervenţia este potrivită şi pentru ridurile profunde, la vârste avansate.
MĂDĂLINA BRÂNDUŞESCU, OWNER ŞI FONDATOR BEAUTY ART AESTHETICS: „Injectată în muşchi, toxina botulinică are un efect local. Practic, ea blochează temporar transmiterea impulsurilor nervoase de la nervii faciali către muşchii din zona în care a fost injectată. Astfel, muşchii se relaxează, iar ridurile nu mai sunt scoase în evidenţă.”
Încă din anii ‘90, toxina botulinică este unul dintre starurile procedurilor cosmetice la nivel mondial. Efectele unei şedinţe durează, în general, jumătate de an.
Dacă vreţi să descoperiţi şi alte proceduri din universul dedicat frumuseţii marca Beauty Art Aesthetics, vă invităm pe pagina oficială a clinicii premiate patru ani consecutiv pentru rezultatele din domeniul estetic: https://beautyartaesthetics.ro/. Tot aici puteţi găsi şi pachete speciale: cu doar o vizită la specialişti, puteţi rezolva mai multe probleme supărătoare.
Mai jos regăsiţi datele de contact ale clinicii:
• Str. Intrarea Școala Herăstrău nr. 1, Sector 1, București, 077190
- www.beautyartaesthetics.ro
- contact@beautyartaesthetics.ro
- 0722 296 007
COMMENTS