Slimming face sau conturarea (subțierea) feței, dar și augmentarea buzelor au devenit proceduri pe care doamnele și domnișoarele le cer din ce în ce mai des medicilor esteticieni indiferent de anotimp. Despre metodele minim invazive prin care ele se pot realiza, dar și despre cât costă să te transformi într-o femeie senzuală, am aflat detalii de la Mădălina Brândușescu, managerul Clinicii de estetică Beauty Art Aesthetics.
„Slimming face nu este o procedură grea care să necesite spitaizare, ci dimpotrivă se face foarte ușor prin introducerea unor fire resorbabile. Se folosește o cremă anestezică, procedura fiind extrem de rapidă. Pentru bărbia dublă (n.r. gușa – în termeni populari) se folosește lipoliza, adică topirea grăsimii localizate, împreună cu aceste fire resorbabile. Rezultatele încep să se vadă după 10-14 zile. Pentru bărbia dublă este nevoie de 2-3 ședințe de lipoliză la un interval de 2-3 săptămâni. Pentru conturarea feței, tehnicile sunt personalizate, deci diferă foarte mult de la un pacient la altul în funcție de nevoi”, a explicat Mădălina Brândușescu. O astfel de intervenție costă 550 de euro.
Mărirea buzelor cu acid hialuronic, o intervenție de efect
Cine nu își dorește buze mai pline ca ale Angelinei Jolie? Ei bine, acum se pot obține foarte simplu în cabinetul medicului estetician, iar disconfortul pacientei este minim.
“Acidul hialuronic este cel mai utilizat produs pentru remodelarea și mărirea volumului buzelor. De ce? Prntru că în mod natural acesta se găsește la toate organismele vii, iar la om se află în multe țesuturi din corp, precum în dermul pielii și în cartilaje, fapt pentru care este foarte ușor acceptat de către organism. Acidul hialuronic are proprietatea de a atrage apă, motiv pentru care menține hidratarea internă optimă pielii și este extrem de versatil în utilizare ”, a explică Mădălina Brândușescu, managerul Clinicii Beauty Art Aesthetics. O stfel de intervenție costă 250 de euro.
COMMENTS