Gheorghe Buică, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Olt, a fost găsit spânzurat

Gheorghe Buică, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Olt, a fost găsit spânzurat

Gheorghe Buică, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Olt, a fost găsit spânzurat, marți după-amiază. Trupul său neînsuflețit a fost găsit într-o hală pe care o deţinea în comuna Slătioara, potrivit mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Olt, medicul Marian Furtună, a declarat că bărbatul, în vârstă de 60 de ani, a fost găsit de un paznic, decedat într-o hală. Aceasta este proprietate a unei firme deţinute de el care se afla în construcţie, în comuna Slătioara. Medicii de pe ambulanţă nu au mai executat manevre de resuscitare, deoarece bărbatul era mort de aproape două ore.

Gheorghe Buică, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Olt, a fost găsit spânzurat

„Este vorba de un bărbat în vârstă de 60 de ani, care a fost găsit decedat şi nu s-a mai putut face nimic pentru el. Nu s-au mai executat manevre de resucitare petnru că era decedat aproximativ două ore. Era din Slatina, dar deţinea un teren în Slătioara, unde îşi construise ceva. A fost găsit de un paznic care venise să dea să mămânce la câini”, a declarat medicul Marian Furtună.
Cazul a fost preluat de poliţişti, care au confirmat că este vorba de o sinucidere. Nu au fost găsite urme de violenţă, relatează mediafax.

sursa: huff.ro

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0