Eugenia Şerban se pregăteşte să schimbe prefixul şi la o aşa ocazie nu avea cum să nu petreacă în stil mare. Împlineşte peste doar câteva zile vârsta de 50 de ani. Celebra actriţă şi-a invitat prietenii să-i fie aproape în această zi specială la restaurantul Acapulco, local deţinut de bunul ei prieten, cântăreţul de folclor Florin Grigore.
Se înteţesc emoţiile pentru Eugenia Şerban, care peste câteva zile va împlini 50 de ani. Ştie că este doar o cifră în buletin, căci ea este plină de energie ca o adolescentă. Ca să demonstreze cât de bine se simte în pilea ei, actriţa a pus la punct toate detaliile unei petreceri care să-i amintească de acest moment.
Alături de ea vor fi Monica Davidescu, Tania Popa, Anca Colteanu, Mirabela Dauer, Dana Săvuică, Florentina Opriș, Florin Grigore, Florin Burescu, Familia Năsturică, Oana si Viorel Lis, Raluca Tănase (Bambi), Raluca Paraschiv şi Ensar Duman.
Petrecerea Eugeniei Șerban, organizată la Acapulco Events
“Abia aştept sa petrecem alături de Eugenia Şerban. A ţinut mult să organizeze totul în cel mai mic detaliu, aşa că nu avem de ce să nu bifăm o seară reuşită. Ea are cele mai mari emoţii, pentru că este şi firesc să se întâmple aşa! Îi doresc, ceea ce îmi doresc şi mie. Sănătate şi viaţă lungă, alături de toţi cei dragi ei”, a declarat Florin Grigore.
Aniversarea va avea loc la restaurantul Acapulco. Cel care s-a ocupat să-i dea o mână de ajutor în organizare este bunul ei prieten, cântăreţul de folclor, Florin Grigore.
Eugenia Şerban evită să stea la plajă ca să-şi protejeze tenul
Eugenia Şerban a renunțat să mai facă plajă, pentru că soarele îmbătrânește pielea și ea nu-și dorește asta.
“Nu mai am răbdare să stau la soare de foarte mulți ani. În plus, acesta are efecte negative asupra tenului. Îmi place să am grijă de mine. După o anumită vârstă, nici intervențiile estetice nu mai sunt un moft, ci o necesitate. Silueta mi-e mai greu să mi-o mențin, că nu am timp să merg la sală”, mărturisea actrița.
COMMENTS