Designerul Simina Filat a obtinut 60.000 de euro, finanțare de la Uniunea Europena pentru proiectul Ruumy

Designerul Simina Filat a obtinut 60.000 de euro, finanțare de la Uniunea Europena pentru proiectul Ruumy

 

Designerul roman Simina Filat (leader de proiect), arhitectul dr. Emil Ivănescu și arhitectul Min Hong (Novum – Franța) a obținut o finanțare de 60.000 de euro de la Uniunea Europeană pentru proiectul Ruumy , un produs multifuncțional cu multiple utilizări, de la obiect de mobilier, până la piesă vestimentară. Proiectul a fost premiat in cadrul Worth Partnership Projects, una dintre cele mai prestigioase medii de promovare, depistare și de susținere a creativității autentice, pentru nevoile noii economii.

 

Aceasta este mai mult decât o simplă finanțare și  nu se limitează la suma efectivă de bani primită pentru a sprijini producția și comercializarea Rummy. Miza competiției se materializează pe mai multe planuri, primul fiind cel de recunoaștere a unui proiect și a unui autor, ca valoare creativă de nivel global, dar și de adoptare și integrare a acestuia în sistemul noii economii, prin metode de mentorat și susținere. Al doilea plan este cel de constituire a unor comunități creative funcționale, sustenabile și inovatoare, capabile să schimbe mentalități. Aceste entități creative au ca misiune să susțină schimbarea, nu doar pe plan cultural, cât mai ales economic, iar al treilea plan este sprijinul financiar pentru realizarea în condiții excepționale a prototipului ales.”, a declarat designerul Simina Filat.

 

În competiția organizată de Uniunea Europeană prin intermediul parteneriatului WORTH au fost înscrise 183 de proiecte din Europa, 65 dintre acestea, printre care și Rummy, primind finanțare pentru producție și distribuție. Procesul de evaluare și selecție a proiectelor câștigătoare a avut loc pe 1 și 2 martie 2019, în Valencia.

 

Ruumy este un perete arhitectural, modular, care poate fi combinat pentru a forma pereti despartitori, dressing, articole de mobilier pentru casa sau chiar articole de îmbrăcăminte. Designul permite transformarea dressingul într-un articol de îmbrăcăminte, geanta sau obiecte de casa.

Realizat din material moale, Ruumy  este un dressing modular în formă de puzzle cu până la 10 utilizări extrem de funcționale. Produsul îi ajută pe cei care se deplasează frecvent să muncească și să transporte cu ușurință o parte din mobilierul lor. Numele produsului a fost ales prin alaturarea cuvintelor “room” (camera), Roomies (colegi de locuință, care își împrumută deseori lucrurile unul altuia) și „Remy” (joc de societate).

 

Echipa româno-franceză va beneficia de o finanțare de 60.000 euro, care include sprijin financiar pentru a transforma conceptul într-un produs comercial și a-l introduce pe piață (10.000 de euro), coaching personalizat și mentorat în privința designului, tehnologiei, proceselpr de fabric ație și strategiei de business, participare la două târguri internaționale și activități de networking (50.000 de euro).

 

 

 

 

Despre Simina Filat

 

Simina Filat face parte din noul val de creatori romani care răspund punctual, prin soluții strategice, utilizând instrumente creative, provocărilor complexe cu care se confruntă societatea actuală.

 

Rezultatele gândirii sale creative, respectă criteriile misiunii asumate, de a crea premizele unui viitor sustenabil, prin abordarea unui nou mod de a percepe realitatea ca sistem integrativ: realitatea fizică, virtuală, realitatea augmentată (Augmented reality – AR), tehnologia comunicării și elementele culturii postinternet.

 

Simina Filat este designerul din spatele brandului „Simina Filat Design”, care are la activ cel puțin 100 de produse comerciale virale. În cadrul brandului a fost deschisă o direcție de cercetare, care să răspundă la schimbările disruptive ale acestui moment istoric.

 

Despre Worth Partnership Projects

 

Proiectul de parteneriat „WORTH”, o inițiativă a Uniunii Europene,  sprijină colaborările între IMM-uri și designeri start-up, producătorii și firmele de tehnologie pentru a crea produse și idei inovatoare și bazate pe design. Inițiativa este finanțată în cadrul programului COSME și este implementată de un consorțiu din întreaga Europă, având convingerea că industriile creative (IMM-urile și start-up-urile) sunt factorii-cheie ai creșterii economice în Europa.

 

Proiectul de parteneriat WORTH este finanțat prin Programul COSME al Uniunii Europene pentru competitivitatea întreprinderilor și pentru întreprinderi mici și mijlocii.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0