Îngrijirea dentară este un subiect pe care mulți îl ignoră din varii considerente. Se tem de vizita la stomatolog și preferă să amâne, cât pot, acest „coșmar”, însă de cele mai multe ori bugetul este prea mic, iar cei care într-adevăr au nevoie de un control stomatologic consideră că durerea va trece de la sine decât să mai rupă din sumele de bani alocate traiului zilnic pentru tratamentele costisitoare. În România, persoanele defavorizate au de suferit din toate punctele de vedere, dar mai ales medical. Controalele periodice sunt un lux pe care nu și-l pot permite.
Din dorința de a-i ajuta pe aceștia, la sfârșitul anului trecut, medicul chirurg stomatolog Vittorio Aldo Novelo s-a alăturat Asociației dentar-umanitare „Zâmbește cu mine”.
Oana Pandele a fondat-o cu scopul de a oferi tuturor persoanelor defavorizate tratamente stomatologice.
Asociația este alcătuită din medici și voluntari care își pun la dispoziție experiența și cunoștințele pentru o sănătate mai bună a societății. Ea are ca scop, pe lângă dorința de a sprijini și mobilizarea oamenilor pentru a se ajuta reciproc, organizând campanii private prin care persoane și organizații pot dona pentru o cauză nobilă. Astfel, nu numai companiile își pot aloca o parte din profiturile lor, ci și cetățenii pot participa activ prin donații pentru cei care trăiesc de azi pe mâine și au situații dificile din punct de vedere financiar.
Cine se califică pentru un control stomatologic gratuit?
- copiii orfani beneficiază de un tratament 100% gratuit;
- persoanele fără venituri pot dona 10 lei asociației și vor beneficia de tot tratamentul gratuit;
- persoanele cu venituri cuprinse între 0-500 lei donează 25% din prețul tratamentului și beneficiază de 75% gratuit;
- persoanele cu venituri între 500-1000 lei donează 50% din prețul tratamentului și beneficiază de 50% gratuit.
Toate donațiile vor intra în fondul asociației pentru a sprijini toți pacienții.
Puteți beneficia de servicii stomatologice gratuite în cadrul Asociației dentar-umanitare „Zâmbește cu mine” dacă îndepliniți următoarele criterii:
- sunteți cetățean român;
- aveți o adeverință de la Administrația Financiară, care să ateste veniturile lunare;
- sunați pentru o programare la numărul de telefon 0722.187.200;
- Împreună cu adeverința și o copie după cartea de identitate vă prezentați la sediul Asociației dentar-umanitare „Zâmbește cu mine”, când sunteți programat.
,,Realizările unei organizaţii sunt rezultatele efortului depus de fiecare individ în parte”, declară Oana Pandele. Din dorinţa de a ajuta cât mai mulţi oameni, aceasta a înfiinţat Asociaţia dentar-umanitară „Zâmbeşte cu mine”. Ea îi indeamnă pe toţi cei care pot să ajute, să nu mai stea pe gânduri și să o facă, deoarece doar împreună se pot face minuni.
Donează un zâmbet! Implică-te!
Donațiile se pot face în contul: RO48BTRLRONCSOC575646601 și astfel împreună cu medicii voluntari putem să aducem zâmbete pe chipurile oamenilor.
Află mai multe: https://www.facebook.com/Asociatia-Zambeste-cu-mine-103914525047445
COMMENTS