Sistemul VertiGlass, soluţia pentru terase cochete. Cum transformăm o terasă cu ajutorul pereţilor de sticlă

Sistemul VertiGlass, soluţia pentru terase cochete. Cum transformăm o terasă cu ajutorul pereţilor de sticlă

Terasele au reprezentat în pandemie loc de relaxare, colţul unde se poate lucra remote sau spaţiul unde se serveşte masa într-o zi însorită. Cei care beneficiază de aşa ceva, se pot considera norocoşi. Au un loc suplimentar pe care să îl amenjeze după bunul plac. Dacă sunteţi în pană de idei la acest capitol, specialiştii de la VegaProd Sistem, o companie cu peste un deceniu de proiecte de succes, vin cu inspiraţia şi propun un sistem inovativ, care poate transforma o terasă deschisă într-o cameră în plus, prin panouri din sticlă.

 

“Sistemele VertiGlass pot ajunge ca dimensiuni până în 3 metri, fiind o soluţie de închidere cu sticlă automatizate pretabilă pentru majoritatea teraselor!” – echipa VegaProd Sistem

 

Fie că vorbim despre locuinţe personale, cafenele, restaurante ori magazine, sistemul VertiGlass poate fi soluţia de închidere ideală. Vorbim, de fapt, despre panouri mobile datorită unor mecanisme speciale. Locul unde aţi decis să amplasaţi aceşti pereţi arată astfel compact şi transparent, cu un design care nu doar că se potriveşte multor arhitecturi, dar contribuie şi la înfrumuseţarea spaţiului. Gândiţi-vă cum va arăta terasa dumneavoastră:  mai spaţioasă, mai luminoasă, datorită faptului că pereţii sunt în întregime făcuţi din sticlă securizată.

 

 

VERTIGLASS, PERETE ŞI BALUSTRADĂ DIN STICLĂ, PRIN ACELAŞI SISTEM

 

Nu vorbim doar despre design atunci când aducem în discuţie sistemul VertiGlass. Creaţi astfel şi un spaţiu pe care îl puteţi folosi indiferent de anotimpuri şi deci, de capriciile vremii, dar veţi fi şi la adăpost de insecte, praf şi chiar zgomot. În plus, veţi asigura locuinţei mai multă protecţie, căci terasa închisă va funcţiona pe post de seră.

 

Panourile sunt antivânt şi, totodată, retractabile. Practic aveţi două opţiuni în cadrul aceluiaşi sistem: „VertiGlass se comportă ca o balustradă de sticlă când panourile de sticlă sunt deschise sau ca un perete antivânt când se închid. Astfel, are trei caracteristici esenţiale: spaţiul se transformă complet, acţionarea se face cu telecomandă, iar dumneavoastră puteţi controla volumul de aerisire.”

Pe scurt, dacă nu ştiţi ce să alegeţi dintre o balustradă din sticlă sau închidere cu sticlă culisantă, sistemul VertiGlass rezolvă problema. Tehnic, specialiştii de la VegaProd Sistem ne lămuresc să acest sistem automatizat se montează între stâlpii terasei sau ai balconului, ghidajele se află pe lateral, iar în partea de sus, este sistemul de motorizare. Pentru a asigura etanşeitatea, fiecare panou din sticlă are profile de aluminiu.

Cei mai buni specialişti în domeniu sunt gata să vă răspundă la întrebări, dar şi să vă ofere soluţiile optime pentru proiectele dumneavoastră! Consultanţa este gratuită. Pentru oferte personalizate, găsiţi VegaProd Sistem pe site-ul oficial: https://vegaprod.ro/contact/.

Cu o gamă largă de servicii, dar şi prin profesionalism, VegaProd Sistem a ajuns brand-ul favorit al vedetelor. Dorian Popa, Amna, Liviu Teodorescu şi Connect-R au apelat la specialiști pentru amenajarea locuinţelor.

Pentru mai multe informații, puteți apela și numărul de telefon: 0760.273.174 sau puteți trimite un mail, la adresa: office@vegaprod.ro

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0