Un nas prea mare, o cocoaşă inestetică, o poziţionare defectuoasă, o deviaţie de sept sau, pur şi simplu, o formă care nu este în armonie cu restul trăsăturilor. Acestea sunt motivele principale pentru care tot mai mulţi bărbaţi au început să apeleze la operaţia de remodelare a nasului.
Intervenţia de rinoplastie, una destul de complicată pentru că trebuie să păstreze un echilibru între necesităţile funcţionale şi dorinţele pacientului, are efecte uriaşe asupra felului în care ne percepem. Doctorul Alin Bortolini, specialist în chirurgie plastică şi estetică şi, totodată, fondatorul clinicii Be Perfect, vă spune în ce constă operaţia de rinoplastie deschisă şi cât de mult poate schimba în bine viaţa pacientului.
BENEFICIILE OPERAŢIEI DE RINOPLASTIE
Cei mai mulţi pacienţi sunt încă din copilărie nemulţumiţi de forma nasului lor ori au început să devină astfel atunci când, odată cu maturizarea, au sesizat o modificare în ceea ce priveşte dimensiunea lui. Nu este mai puţin adevărat că şi anumite traumatisme ori altercaţii pot schimba forma nasului.
Majoritatea celor care apelează la această operaţie sunt convinşi că rinoplastia îi va ajuta să aibă întregul chipul mai atractiv şi nu se înşeală deloc: „Operaţia de rinoplastie poate fi făcuta după 16-18 ani. Poate fi corectat un nas prea lung sau prea lat, poate fi redusă cocoaşa, poate fi micşorat un vârf voluminos sau căzut, poate fi micşorat un nas prea mare în ansamblu.”
Operaţia de rinoplastie poate fi privită ca două intervenţii într-una singura, atunci când pacientul are nevoie şi de corectarea unor aspecte care îi cauzează probleme respiratorii. În acest caz, este nevoie de o evaluare atentă a structurilor nasului: „Scopul acestei operaţii constă în obţinerea unui nas de aspect natural, în armonie cu celelalte structuri faciale şi fără probleme respiratorii. Rinoplastia îmbunătăţeşte aspectul şi proporţiile nasului, corectând, dacă este cazul, problemele de respiraţie cauzate de defecte structurale ale nasului.”
PAŞII PREMERGĂTORI AI RINOPLASTIEI
Aşteptările, dorinţele, informaţiile esenţiale ale intervenţiei, riscurile şi limitările sale. Toate sunt subiecte care se dezbat la prima consultaţie cu esteticianul.
Doctorul Alin Bortolini a pregătit o listă cu principalele recomandări pe care le face pacienţilor înaintea unei intervenţii atât de serioase, cum este rinoplastia: „Întâi de toate, se evaluează starea de sănătate a pacientului, pentru a se identifica eventuale boli sau alergii. Este esenţial să aflăm ce tratamente urmează persoana respectivă. Ulterior, se recomandă efectuarea unor analize de sange şi a unei radiografii de piramidă nazală sau a unui computer tomograf. Le recomand pacienţilor să evite utilizarea, cu cel puţin 14 zile înainte de intervenţie, a medicamentelor care favorizează sângerarea, precum anti-inflamatoare sau aspirină. De asemenea, este indicat să se oprească fumatul cu cel puţin o lună înainte sau măcar să se reducă numarul ţigărilor fumate pe zi, întrucât îngreunează procesul de cicatrizare, iar riscul de complicaţii creşte.”
CE PRESUPUNE RINOPLASTIA DESCHISĂ
Dacă până în anii ‘70 operaţia se practica exclusiv prin tehnica „rinoplastie închisă”, adică se puteau corecta doar mici defecte, astăzi o altă tehnică a început să câştige teren în cabinetele esteticienilor. Este vorba despre rinoplastia deschisă, efectuată şi de medicul Alin Bortolini din motive bine întemeiate: este metoda cea mai completă şi complexă prin care se pot face toate modificările necesare la nivelul nasului, atât din punct de vedere estetic, cât şi funcţional.
Rinoplastia deschisă durează, în medie, între două şi patru ore: „Se practică o incizie la exterior, la nivelul zonei care desparte nările, unde nu este vizibilă, restul inciziilor fiind localizate în interiorul narinelor. Rareori, poate fi necesară efectuarea unei incizii la nivelul şanţului care separă aripa nazală de restul feţei.”
Prin intermediul acestor incizii, se asigură accesul pentru remodelarea structurii nasului: „Dacă septul este deviat, acesta va fi îndreptat, iar proiecţiile din interiorul nasului sunt reduse pentru a îmbunătăţi respirația. Odata ce structura de susţinere a nasului este modelată în forma dorită, pielea şi ţesuturile sunt reaşezate şi inciziile sunt închise.”
CE ÎNSEAMNĂ UN NAS FRUMOS LA BĂRBAŢI?
Potrivit cercetătorilor, unghiul ideal al profilului unui bărbat este de 90 de grade. Nasul pare să fie mai atractiv astfel, accentuându-se latura masculină. De asemenea, nasul lung şi îndreptat în jos este considerat masculin, ajutându-l pe bărbat să fie şi mai atrăgător: „Experţii internaţionali în domeniul chirurgiei plastice recomandă ca în urma operaţiei de rinoplastie la bărbaţi să nu se hipercorecteze nasul. Nasul masculin nu trebuie să fie în vânt şi nici “scobit” sau prea mic, el trebuie să fie un nas drept, frumos, dar “puternic” şi să exprime masculiniate.”
LA CE TREBUIE SĂ VĂ AŞTEPTAŢI DUPĂ OPERAŢIE
Rinoplastia este una dintre operaţiile care îşi arată adevăratele rezultate în timp. Tocmai de aceea, trebuie să vă înarmaţi cu multă răbdare: veţi putea sesiza forma definitivă a nasului la aproape un an distanţă de la intervenţie. Efectele sunt, în general, permanente:
Controalele ulterioare vor fi stabilite alături de medic. În general, activităţile zinice vor putea fi reluate în maximum zece zile, iar cele fizice, abia după cel puţin două luni de la operaţie.
Expert în rinoplastie deschisă, doctorul Alin Bortolini vă aşteaptă la o consultaţie. Clinica Be Perfect are o listă lungă de servicii, destinate celor care caută perfecţiunea fizică. Pe canalul oficial de YouTube al clinicii fondate de medicul Alin Bortolini găsiţi şi clipuri care vă prezintă cum decurg cele mai populare intervenţii estetice, dar şi testimoniale ale pacienţilor: https://www.youtube.com/c/BePerfectbyDrBortolini
Medicul Alin Bortolini a fost premiat la finalul lui 2021 pentru realizările sale din domeniul Esteticii în cadrul Galei I Success Awards Bucharest Edition.
Pentru contact, aveți la dispoziție numărul de telefon Be Perfect: 0767 373 328, adresa de mail: drbortolini@beperfect.ro, dar şi site-ul oficial: https://beperfect.ro/
Pe doctorul Alin Bortolini îl găsiţi pe Facebook şi pe Instagram!
https://www.facebook.com/bortolini.alin
https://www.instagram.com/dr.bortolini
COMMENTS