După doi ani de întrerupere, între 3 și 9 iulie, Centrul pentru Arte și Cultură „Carmen Saeculare” organizează cea de a XLVII-a ediție a Festivalului internațional „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț”, finanțator Consiliul Județean Neamț. Vor fi șapte seri pline cu muzică de cea mai înaltă calitate, organizatorii căutând să satisfacă un număr cât mai mare de auditori. Publicul nemțean va putea audia muzică camerală, simfonică, de jazz, tango, muzică electronică, iar seara finală va aparține operetei, invitați fiind muzicienii de la Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” București.
Ca noutate, la Vacanțe Muzicale vor răsuna pentru prima dată cântece lăutărești. Deja celebrul Mihai Bogdan Simion va urca pe scena festivalului, alături de trupa „Lăutarii de mătase”, venind cu un întreg program de muzică lăutărească veritabilă .
În cadrul Vacanțelor de anul acesta se va desfășura, în perioada 3-7 iulie, master-classul de compoziție. Ultima data când acest curs de măiestrie a mai figurat în programul Vacanțelor Muzicale a fost la finalul anilor ‘80. Acum, zece studenți ai instituțiilor de învățământ muzical superior din țară vor participa la cursul de compoziție, avându-i drept mentori pe dr. Diana Rotaru (București), dr. Alexandru Ștefan Murariu (Cluj) și dr. Irinel Anghel (București).
De asemenea, tot în cadrul ediției curente, cincisprezece elevi din Republica Moldova vor participa la Tabăra estivală de pictură, îndrumători fiindu-le artiștii plastici Radu Macavei și Cristian Bistriceanu, profesori în cadrul Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț.
Invitat de onoare la ediția a XLVII-a va fi domnul Mădălin Voicu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii. Fiu al celebrului violonist Ion Voicu, Mădălin Voicu, în calitate de dirijor și violonist, a făcut la rândul său carieră artistică, fiind apreciat drept un muzician valoros.
Sponsorul principal al Vacanțelor Muzicale, ediția anului 2022, este POP COLA.
COMMENTS