Operațiile estetice și injectările făcute cu profesionalism nu dau greș

Operațiile estetice și injectările făcute cu profesionalism nu dau greș

A făcut prima intervenție de chirurgie estetică în studenție și de atunci sute de pacienți au beneficiat de serviciile sale. Folosind tehnologie de ultimă generație, Dr. Călin Doboș îi ajută pe toți cei care își doresc o schimbare să ajungă cât mai aproape de perfecțiune și să își recapete încrederea în sine.

Este demonstrat faptul că o nouă înfățișare fizică poate avea un impact extrem de puternic asupra modului în care un om se prezintă. De la o mică injecție pentru riduri, la noi forme ale corpului și a trăsăturilor feței, oricine poate avea încredere că are alături un chirurg care îl va ghida de-a lungul întregului proces de transformare prin intermediul chirurgiei estetice.

De-a lungul anilor, sute de oameni au trecut pragul cabinetului domnului Dr. Călin Doboș pentru operațîi estetice care să îi întinerească, să ii ajute să își schimbe aspectul fizic și să le ofere noi oportunități.

Vedem uneori cum operațiile estetice ori tratamentele revoluționare dau greș, iar oamenii devin din ce în ce mai circumspecți cu privire la acest pas. Ei bine, la Dr. Călin Doboș, fiecare poate scăpa de complexe, dar și de teama că intervențiile chirurgicale vor arată urat după doar câteva luni. Nu există nici un risc dacă sunt făcute cu simț estetic, iar Dr. Călin Doboș pune preț pe conexiunea care se realizează încă de la prima ședință între medic și pacient.

„Cheia succesului este întotdeauna comunicarea dintre pacient și doctor. În primul rând, pacientul trebuie să își explice foarte clar cerințele și așteptările, să își spună temerile și să întrebe atunci când are o nelămurire. Doctorul trebuie să ofere cea mai bună soluție pentru cerința pacientului, să răspundă complet întrebărilor, să explice pacientului cum se realizează intervenția și, foarte important, să explice care sunt eventualele riscuri și implicații pe termen scurt și lung”, afirmă acesta.

Pentru mai multe detalii și programări – http://drdoboscalin.ro

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0