Miruna Vasile, manager „The Lash Lounge”: „Am renunțat la 14 ani de asigurări”

Miruna Vasile, manager „The Lash Lounge”: „Am renunțat la 14 ani de asigurări”

Nu întotdeauna ne dăm seama la timp dacă am ales cariera potrivită, dar puțini sunt cei care se încumetă să mai schimbe ceva. Miruna Vasile, managerul salonului ”The Lash Lounge” din Capitala, este exemplul că în viață poți să o iei oricând de la zero dacă ai curaj și sprijin. Un om al dreptății, care sare în ajutorul celor care nu îndrăznesc, dar au șansa de partea lor, tânăra manager a salonului de înfrumusețare a lăsat baltă domeniul asigurărilor de care se ocupa de 14 ani și a schimbat macazul.
Miruna Vasile, manager The Lash Lounge

Miruna Vasile, manager The Lash Lounge

Nu regretă niciun minut că a ales un alt domeniu de activitate în care poate să aducă zâmbetul pe chipul femeilor prin munca ei, dimpotivă, știe că a făcut cea mai bună alegere. Despre cum ar trebui să luăm viața pas cu pas ca să avem succes în tot ceea ce facem, am aflat chiar de la Miruna Vasile, manager „The Lash Lounge”, într-un interviu sincer acordat Celebritatea.ro.

Miruna Vasile: „La 14 ani plimbam câinii vecinilor pentru bani”

  • Cine a fost marele tău mentor?

Soțul meu. E greu de explicat în cuvinte, însă femeile care au un real sprijin lângă ele, știu exact la ce mă refer. Da, cred că am fost binecuvântată cu un om minunat.

  • Ești mulțumită cu ceea ce ai?

Din ziua în care am devenit mamă, am considerat că am tot ce îmi trebuie pe Pământ.

  • De la 1 la 10 cât de ciudată ești?
Cred că  ajung cam pe la 3! (zâmbește)
  • La ce vârstă ai avut un job plătit?
 La 14 ani plimbam câinii vecinilor. Acest prim job m-a învățat așa, ușor, ce înseamnă responsabilitatea, cum se câștigă banii și valoarea lor. Bine, norocul meu a fost că îmi plăceau și îmi plac câinii foarte mult, iar asta a făcut ca totul să pară mai ușor. Cred că în viață trebuie să ne ocupăm timpul doar cu lucrurile care ne plac cu adevărat, altfel nu vom avea succes.
Miruna Vasile are un soț care o sprijină în tot ceea ce face

Miruna Vasile are un soț care o sprijină în tot ceea ce face

  • Care este puterea ta sau totemul tău?
Am puterea de a înțelege oamenii și de a le da încredere în ei, iar totemul meu este verigheta, care de aproape 5 ani se află pe degetul inelar și îmi aduce aminte în fiecare zi de faptul că sunt iubită și apreciată.

„Miruna Vasile: Nu pot salva lumea, dar o pot face mai bună!”

  • Dacă media de viață ar fi de doar 30 de ani, ți-ai trăi viața altfel?
 Sigur. Aș face copilul mai devreme și aș călători mai mult.
  • Ce ai fi dispusă să faci pentru a salva lumea?
Nu cred că aș putea salva lumea, dar în mod sigur o pot înfrumuseța prin natura business-ului pe care îl am. Cred că o schimbare de look un tratament corporal făcut constant sau niște gene voluminoase, îngrijite, pot face ca lumea să fie mai bună. Cred că dacă femeile sunt fericite pot aduce armonie în viața și în căminul lor, iar aceste lucruri le ajută ca să aibă mai multe încredere în ele. Mă bucur că pot face asta pentru noi!
Miruna Vasile adoră să călătoreasca
  • Care a fost cea mai fierbinte petrecere la care ai fost?
Nuntă noastră, evident. A fost o mare petrecere unde în sfârșit am reușit să ne adunăm toți. Atât cei dragi mie, cât și cei ai soțului meu. Așa că pentru o noapte, cel puțin, ne-am bucurat de toate și de tot și am dansat în cinstea vieții. Da… parcă aș mai vrea o astfel de petrecere, fix cu aceiași oameni.
  •  Ce vârstă ți-ai da, dacă nu ai ști câți ani ai?

25 de ani. Am momente în care sunt mai copilăroasă sau am nevoie de îndrumare și atunci e soțul lângă mine. Sunt mai zglobie, ca să zic așa. Vreau să trăiesc mereu cu zâmbetul pe buze și pentru asta trebuie să mă mențin psihic la această vârstă. Nu cred că viața trebuie luată prea în serios.

  • Ce te motivează să te ridici din pat dimineața?
Asta vi se va părea chiar amuzant, însă cafeaua este cea care mă motivează. Aștept mereu cu nerăbdare să o savurez și evident să ajung la starea de după.

„Miruna Vasile: Sunt un om al dreptății!”

  • Dacă ai juca într-un film, ce rol ai interpreta?
Avocatul apărării. Sunt un om al dreptății, cel puțin așa consider eu, și de fiecare dată sar în ajutorul celor mai puțin curajoși atunci când dreptatea este de partea lor. Poate că e una dintre menirile mele în această viață.

Miruna Vasile crede în instituția familiei

  •  Ce situație te-ar deprima cel mai tare?
Lipsa cuiva drag. Cred că noi pe acest Pământ suntem binecuvântați să ne avem unii pe ceilalți, iar dispariția unuia dintre cei mai apropiați oameni din viața mea, cu siguranță mi-ar provoca un mare gol în sufletul și existența mea.
  •  Spune-mi trei ipostaze îndrăznețe în care ai apărut!
Cea mai îndrăzneață ipostază în care m-am regăsit este cea în care am decis să pun capăt celor 14 ani de activitate în asigurări și am lansat conceptul „The Lash Lounge”, un domeniu pe care îl adoram, dar în care nu lucrasem vreodată. Emoția a fost cu atât mai mare cu cât oamenii alături de care am început business-ul se află și acum lângă mine. Cred că acesta este unul dintre cele îndrăznețe momente din viața unui om, în general. Atunci când se desprinde cu totul de trecut și merge pe picioarele lui. Dar, cu suportul necesar, viața poate deveni chiar de zece ori mai frumosă decât înainte.

Miruna Vasile ar repeta oricând petrecerea de nuntă, fiind cea mai reușită la care a fost vreodată

  • Pentru ce greșeală ai cea mai mare toleranță?
Cele neintenționate de obicei le trec cu vederea mai ușor. Îmi dau seama imediat când cineva face un rău neintenționat așa că mă gândesc automat că poate de multe ori l-am făcut și eu în acest mod și îmi este mai ușor să tolerez, chiar să și uit.
  • Ce i-ai spune lui Dumnezeu dacă l-ai întâlni?
 Doamne, Îți mulțumesc pentru tot ceea ce ai făcut pentru mine și pentru că mi-ai organizat viața într-un mod minunat.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0