Keira Knightley, diagnosticată cu sindrom de stres post-traumatic

Keira Knightley, diagnosticată cu sindrom de stres post-traumatic

Se întâmplă și la case mai mari! Actriţa Keira Knightley a dezvăluit că a avut probleme psihice la vârsta de 22 de ani şi că a fost diagnosticată cu sindrom de stres post-traumatic (PTSD) atunci când a început să devină celebră, potrivit BBC.

Ea a mărturisit că a fost nevoită să îşi ia un an de pauză după ce a jucat în filmele „Pirates of the Caribbean” şi „Love Actually”. În ciuda succesului, actriţa a recunoscut că s-a simţit „fără valoare” în urma criticilor care i-au fost aduse. Şi a mai afirmat că era prea speriată ca să iasă din casă şi să facă faţă paparazzilor.

Faima Keirei Knightley a crescut după ce a apărut în „Bend it Like Beckham”, „Pirates of the Caribbean” şi „Love Actually”. Privind înapoi, ea a declarat că toate acele filme făcute îi par un lucru „total nebunesc”.

Ea a povestit că lipsa ei de formare profesională a făcut-o să se concentreze pe negativism. „Practic mă simţeam fără valoare”.

Situaţia a continuat chiar şi după ce a primit nominalizarea la Oscar pentru „cea mai bună actriţă” pentru performanţa din „Pride and Prejudice”, în 2005. „M-am simţit ca şi cum nu existam şi eram o creatură ciudată, cu faţă ciudată, căreia oamenii îi răspundeau într-un fel extrem şi nu înţelegeam de ce”.

Keira Knightley nu a mai ieșit din casă trei luni

Faptul că a fost urmărită de paparazzi transforma plecarea de acasă „într-o luptă” în fiecare zi. Peste 20 de fotografi o urmăreau atunci şi căutau să obţină o reacţie a sa.

La un moment dat nu a mai ieşti din casă timp de trei luni şi a fost nevoită să facă hipnoterapie pentru a preveni un atac de panică ca să fie în stare să participe la gala premiilor Bafta în 2008, când a fost nominalizată pentru rolul din „Atonement”.

Knightley este cea mai recentă vedetă care vorbeşte public despre PTSD. Înaintea ei, Ariana Grande, a dezvăluit că a suferit de tulburare de stres post-traumatic în urma atentatului cu bombă de la concertul ei din Manchester.

Lily Allen a mărturisit că a suferit de această boală după ce în 2010 a născut un fiu mort.

Cântăreţul Will Young a vorbit de asemenea de stres post-traumatic pe care l-a dezvoltat în ani, din cauză că şi-a ascuns homosexualitatea, a fost agresat în şcoală şi separat de fratele geamăn la naştere.

În august anul acesta, Mel B a declarat că s-a internat într-o clinică de dezalcoolizare şi depedenţă de sex, după ce a fost diagnosticată cu stres post-traumatic ca urmare a divorţului şi a decesului tatălui ei.

Stresul post-traumatic (PTSD) este o tulburare care se caracterizează prin reexperimentarea unui eveniment traumatic extern, însoţită de simptome de excitaţie crescută şi de evitare a stimulilor asociaţi cu trauma.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0