A cincea ediție internațională a Galei I Success Awards și-a anunțat câștigătorii în cadrul unui eveniment fastuos, pe data de 01.11.2021 , la una dintre cele mai impresionante săli de pe mapamond. La Perle, locul unde, în mod tradițional, se desfășoară cel mai spectaculos show din Dubai, a fost gazda Galei I Success.
Oameni de succes din toată lumea au făcut schimb de experiență într-un cadru de networking exclusivist.
A cincea ediţie mondială, organizată pe 1 noiembrie 2021, a adus în prim-plan cei mai mulţi premianţi de până acum, dar, totodată, a dat şi startul unei noi viziuni asupra criptomonedelor, dar şi asupra meciurilor de lupte, prin relansarea Superkombat!
După succesul impresionant repurtat la ultimele gale internaționale I Success Awards Gala a revenit în magnificul Dubai. Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Forbes Middle East şi Fashion TV Global. Evenimentul a fost prezentat de către Superkoin în parteneriat cu Welthee.
În cadrul evenimentului, Ioana Călin primit premiul pentru ,,The Iconic Designer of the year”
„După 9 ani de evenimente în România, anul acesta ne-am extins pe plan internațional cu scopul declarat de a face din această gală un eveniment de referință la nivel global. Vrem și, iată, reușim să promovăm oameni de succes din toată lumea pentru inovația adusă în business și să le oferim experiențe inedite într-un cadru de networking exclusivist”, au declarat Oana Irimia și Flavia Covaciu, fondatoarele brandului I Success.
În cadrul evenimentului din 1 noiembrie 2021, găzduit de impresionanta locație La Perle – Dubai, au fost recompensați pentru meritele lor oameni de afaceri importanţi din Emiratele Arabe, Rusia, Franţa, Anglia, Germania, Italia, Spania, Suedia şi România, antreprenori care au adus inovație în business, staruri internaționale care și-au câștigat rolul de lideri ai unor generații întregi, influenceri urmăriți de milioane de admiratori şi artiști de talie mondială.
Evenimentul, desfășurat în timpul Expo 2020 Dubai, a fost înnobilat de prezența mai multor personae de rang înalt din lumea araba, vedete internationale, influenceri şi oameni de afaceri importanţi printre care şi fondatorul Fashion TV Global, Michel Adam, Grace Bian, H.H. Sheikh Hamdan Bin Khalifa Bin Hamdan Al Nahyan, RedOne, Cristian Voiades, His Highness Dr. Sheikh Obaid Bin Suhail Al Maktoum, creatorul de modă Cătălin Botezatu.
În cadrul galei nu au lipsit momente artistice spectaculoase, atmosfera fiind întreţinută de către faimoasele Ruby și Otilia. Gala a fost prezentată de către celebrul Wim Hoste.
În cadrul Galei de la Dubai, designerul Cătălin Botezatu a impresionat cu o prezentare de modă la standarde internaționale.
CÂŞTIGĂTORII GALEI I SUCCESS AWARDS – DUBAI EDITION, 1 NOIEMBRIE 2021
- Grace Bian – Creator and Founder of the gold standard blockchain investment and solutions providing reality tv show of blockchain World
- HH Sheikh Hamdan Bin Khalifa Bin Hamdan Al Nahyan- Icon of the Year, UAE
- Gaurang Doshi – The most Iconic & Popular Producer
- Her Excellence Princess H.H. Shaikha Jawaher Al Khalifa – Merit and Philanthropy which Helps Innovative Entrepreneurs by Providing them with Workspace & Funding
- Her Excellency Sheikha Mozah Bint Marwan Bin Mohammed Bin Hasher Al Maktoum – The First Youngest Emirati Female Pilot from Dubai’s Royal Family
- Nadir Khayat – The Greatest music producer of this decade
- His Excellency Mr. Zulfiquar Ghadiyali – Outstanding Contributor Towards Sustainability and Impact investing in the Emirates
- Mrs Mubarakka Lokhandwala Ghadiyali – Outstanding work for women empowerment
- His Highness SHEIKH TAHNOON BIN SAEED BIN TAHNOON AL MAKTOUM – Outstanding contributor towards Sustainability and impact investing in the emirates
- Laila Aziz – Power Business Woman
- His Highness Dr. Sheikh Obaid Bin Suhail Al Maktoum – Obtaining his Doctorate and Promoting the Destination of Dubai
- Catalin Botezatu – Best Fashion Show
- Chad Lau – Best Esport Game Concept 2021
- Tudor Oros – Edtech Startup of the Year
- Mihnea Grigoriu – Best Startup Winery Inovation
- Ioana Călin-The Iconic Designer of the year
- Anamaria Prodan Reghecampf – Outstanding Personality in International Football
- Florin Stănică- Excellence in real estate management
- Mohit Mirpuri – Global trade leader – agari international limited
- Wessyll Fartas – The Most Wanted Atraction in Dubai- Billionaire SuperYacht
- Michel Adam Lisowski – The Best Inspirational Leader
- Daniel Kamau – Lifetime Achievements & Constant Endeavors in Further Advancing Kenya
- Madhu Bhandari – The Iconic Business Man of Santoshifx
- HH Sheikha Mooza Bint Obaid Bin Suhail bin Butti al Maktoum – Inspirational Woman of The Year
- Ronit Roy – The Most Popular & Talented Actor
- Basem Al Halabi – The Best Plastic Surgeon
- Bu Abdullah – Bu Abdullah Group – The best Emarati Entrepreneur
- Mohammed Al Banna – Lead Ventures, Senior Advisor to His Highness Sheikh Juma bin Maktoum Al Maktoum
- Satish Seemar – The Best Horse Trainer of the last 10 years , ZABEEL RACING STABLES , trainer of H.H. Sheikh Maktoum Family
- Ayshglam Glam – The best make-up artist who trains the professionals of tomorrow
- Nadia Benabdelouahed yatta – The best manager of olympiques and world sportif champions of the year
- Eman Ali Al Shorafa –The Arabian Business Leader and One of the Youngest Female Emirati COOs in the Healthcare Sector in the UAE
- Trans Sped – Best Innovation & Digital Transformation Solutions
- Proper Unity – Most Innovative Tech Development in German Real Estate Market
- Agila Younes Farrie – Lifetime Achievements Pioneering & Creating World – Famous Brands Favourite by celebrities
- AMEYA NARGAOKAR – The Most acclaimed & Proficient Entertainment & civil Lawyer .
- Her Excellency Fatima Al Kaabi – The Youngest Emirati Inventor
- Khalifa Al Jaziri – The Most Innovative Entrepreneur in the UAE
- Eugen Constantin Vidineac – Successful Lawyer
- Mru Patel – Best Tokenized asset platform – Mytokenized.Capital
- Amna Awan – Successful Personality
POVESTEA I SUCCESS – DE LA DEBUTUL ÎN ROMÂNIA, LA EXPANSIUNEA GLOBALĂ
Gala I Success Awards este creația antreprenoarelor Oana Irimia și Flavia Covaciu. Evenimentul își propune să promoveze și să recompenseze excelența în business şi să aducă în faţă oameni de pe toate continentele care excelează în domeniile lor de activitate devenind adevăraţi lideri şi surse de inspiraţie pentru cei din jur.
Printre starurile internaționale care au fost recompensate pentru performanțele lor se numără Bai Ling, Kristanna Loken, Erika Eleniak, Florian Munteanu, Jeremy Jackson, Tolgahan Saysman, Costas Mandylor, Anthony Hickox și Paul Logan.
După mai bine de 8 ani de promovare a personalităților de excepție din România în cadrul galei, evenimentul s-a extins la nivel internațional, oferindu-le oamenilor de succes din toată lumea șansa de a deveni cunoscuți pe plan mondial.
Saltul global al I Success Awards Gala este abia la început. Oana Irimia și Flavia Covaciu vor duce poveștile de succes ale celor care excelează în business pe toate continentele şi vor crea din fiecare eveniment o experienţă. Următoarele ediții ale I Success Awards vor fi găzduite de , Londra, Paris, Los Angeles, New York, Miami, Moscova și Tokyo.
COMMENTS