Injectări nereuşite cu acid hialuronic? Recapătă-ţi frumuseţea printr-o procedură specială

Injectări nereuşite cu acid hialuronic?  Recapătă-ţi frumuseţea printr-o procedură specială

Pomeţi frumos definiţi, riduri estompate, buze mai pline. Toate sunt posibile astăzi fără bisturiu, doar prin intervenţii de înfrumuseţare non-invazive, în care acidul hialuronic este substanţa vedetă. Procedurile sunt rapide ca durată, imediate, ca efect,  dar şi extrem de migăloase, tocmai de aceea presupun foarte multă pricepere din partea specialiştilor. Dacă nu apelăm la cei mai buni, riscăm rezultate dezastruoase!

Experţii de la Beauty Art Aesthetics, una dintre clinicile de top din ţară, ne explică în rândurile următoare ce aşi au în mânecă atunci când pacientele sosesc la ei cu proceduri estetice eşuate.

 

HIALURONIDAZA,

PROCEDURA CARE ŞTERGE INTERVENŢIILE EŞUATE

 

Hialuronidaza, denumirea specialiştilor, este tratamentul care corectează procedurile de înfrumuseţare pe bază de acid hialuronic. Pe scurt, topeşte substanţa în cazul în care a fost injectată în exces, greşit sau dacă a migrat. De asemenea, este posibil să apelaţi la hialuronidază şi dacă pur şi simplu nu v-a plăcut rezultatul final al unei proceduri: de pildă, aveţi buze mai mari decât v-aţi fi aşteptat, dar şi dacă aveţi reacţii adverse sau alergice care nu mai trec. Vorbim aşadar despre o procedură care nu este numai despre recăpătarea naturaleţii, ci şi despre sănătate!

 

ENZIMA CARE TOPEŞTE ACIDUL HIALURONIC.

CUM DECURGE PROCEDURA?

Hialuronidaza este, la bază, o enzimă folosită de zeci de ani în medicină.  Odată introdusă în zona care necesită corectare, dizolvă complet acidul hialuronic injectat, nu şi pe cel produs în mod natural de pielea noastră. Pentru că substanţa lucrează în timp, este nevoie de câteva ore până veţi sesiza efectele.

Procedura în sine durează cam jumătate de oră şi nu este dureroasă. În ceea ce priveşte reacţiile adverse, nu vă îngrijoraţi. De această dată, nu veţi avea parte de ele! Disconfortul- dacă va exista -spun specialiştii, se produce mai ales pentru că enzima acţionează.

 

MAI POT APELA LA PROCEDURI CU ACID HIALURONIC ULTERIOR?

Dacă aveţi pe listă noi schimbări la estetician, puteţi face asta şi în continuare. În cazul în care doriţi să încercaţi din nou să obţineţi forma dorită a buzelor, nu renunţaţi. În două săptămâni de la procedura de topire a acidului, sunt posibile noi intervenţii de înfrumuseţare.

 

PIAŢA DE ACID HIALURONIC, CREŞTERE SPECTACULOASĂ

În ultimii ani, piaţa acidului hialuronic a explodat! Industria era estimată la aproape 9 miliarde de dolari, în 2019, iar până în 2027 se aşteaptă să depăşească 16 miliarde de dolari, potrivit datelor globale. Creşterea se datorează, bineînţeles, procedurilor estetice tot mai răspândite în lume, dar şi eficienţei substanţei.

 

 

Pe lângă hialuronidază, la Beauty Art Aesthetics găsiţi o gamă largă de servicii, precum: mărirea buzelor, lifting-ul nechirurgical, lipoliza, peeling-ul chimic sau corecţia cearcănelor. Înainte de orice procedură aveţi nevoie de un consult, unde veţi primi toate răspunsurile la întrebări şi vă va fi evaluată starea de sănătate. La clinica situată în nordul Capitalei, consultaţia este gratuită!

Beauty Art Aesthetics, manageriată de Mădălina Brânduşescu, aparţine unei echipe de profesioniști cu peste un deceniu de experiență europeană, unde orice pacient se simte mai încrezător încă de la prima vizită.

Clinica Beauty Art Aesthetics a fost premiată în luna iulie 2021 pentru Excelenţă în frumuseţe, în cadrul celei de-a doua gale internaţionale I Success Awards, organizată la Cannes!

Pentru preţuri, programări sau informaţii suplimentare, puteţi intra pe site-ul https://beautyartaesthetics.ro/. Găsiţi specialiştii de la Beauty Art Aesthetics şi la numărul de telefon: 0722 296 007, dar şi la adresa de mail: office@beautyartaesthetics.ro

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0