Augmentarea buzelor cu acid hialuronic rămâne intervenţia numărul unu în cabinetele esteticienilor şi în 2022! Deşi va trebui să reveniţi la specialist la fiecare jumătate de an pentru retuş, căci, aşa cum ştim, procedura minim invazivă nu este pe viaţă, există câteva reguli pe care este bine să le cunoaşteţi şi, mai ales, să le respecţaţi, dacă vreţi să vă bucuraţi de buze mai pline cât mai mult timp. Experţii de la Beauty Art Aeshtetics, o clinică multiplu premiată din Capitală, vi le prezintă!
TOP SFATURI ÎNAINTE ŞI DUPĂ INJECTARE
Acidul hialuronic este un produs biodegradabil, care, în timp, este absorbit de organism. Ştiaţi că remanenţa lui nu ţine însă nici de medic, nici de clinica pentru care optaţi, ci de organism? Suntem diferiţi, deci este perfect normal ca rezistenţa acestei substanţe să nu fie aceeaşi în cazul fiecăruia dintre noi!
MĂDĂLINA BRÎNDUŞESCU, MANAGER ŞI FONDATOR BEAUTY ART AESTHETICS: „Recomandăm ca înainte de injectare cu trei, cinci zile să întrerupeţi consumul de aspirină, de ibuprofen şi de suplimente cu multivitamine pentru că ele pot determina apariţia vânătăilor. Nu evaluaţi niciodată rezultatul imediat după injectare. Efectele sunt vizibile atunci doar în proporţie de 70 la sută. Abia după două săptămâni substanţa se aşază cu adevărat.”
Imediat după injectare, vă puteţi relua activitatea obişnuită. Îngrijirea este minimă, însă trebuie să fiţi atente la anumite aspecte.
MĂDĂLINA BRÎNDUŞESCU, MANAGER ŞI FONDATOR BEAUTY ART AESTHETICS: „Nu recomandăm consumul de lichide fierbinţi şi nici folosirea paiului după procedură. De asemenea, trebuie să evitaţi fumatul, deoarece acest gest ne poate predispune la infecţii. Măcar 24 de ore după intervenţie, ar fi bine să evitaţi orice tip de alcool. Băuturile alcoolice pot cauza inflamaţie, o recuperare mai lentă şi formarea vânătăilor.”
HIDRATAREA, ESENŢIALĂ ŞI DUPĂ INJECTARE
Regulile post injectare sunt completate de… multă hidratare! Specialiştii recomandă consumul a cel puţin 2,5 litri de apă pe zi, dacă vreţi ca rezultatul să se păstreze cât mai mult timp. Apa ajută la vindecare!
MĂDĂLINA BRÎNDUŞESCU, MANAGER ŞI FONDATOR BEAUTY ART AESTHETICS: „O astfel de intervenţie este un bun prilej să daţi startul unei vieţi sănătoase. Recomandăm consumul de fructe şi legume şi evitarea alimentelor foarte sărate ori picante, care pot irita buzele. De asemenea, evitaţi energizantele şi sucurile din comerţ, care doar ne dau impresia de hidratare.”
Tot pentru hidratare, din trusa cu cosmetice nu ar trebui să vă mai lipsească un balsam special. El vă poate ajuta să reduceţi și sensibilitatea după injectare, laolaltă cu aplicarea de comprese cu gheaţă. În primele 24-48 de ore după procedură evitaţi exerciţiile fizice, căci vă pot predispune la vânătăi. În schimb, mersul pe jos este chiar recomandat.
MĂDĂLINA BRÎNDUŞESCU, MANAGER ŞI FONDATOR BEAUTY ART AESTHETICS: „Tot în primele două zile, ar fi bine să uitaţi de saună, de solar sau de oricare alte locuri care presupun temperaturi ridicate. Căldura în exces poate provoca tumefiere şi vindecare lentă. Specialiştii noştri nu recomandă folosirea machiajului în primele 24 de ore.”
ASPECTELE DE CARE DEPINDE UN REZULTAT FRUMOS
Desigur, pe listă mai sunt şi alte aspecte care pot influenţa nu doar rezultatul final, ci şi păstrarea lui de-a lungul lunilor următoare.
Cantitatea de acid hialuronic injectată este şi ea definitorie pentru un rezultat frumos.
MĂDĂLINA BRÎNDUŞESCU, MANAGER ŞI FONDATOR BEAUTY ART AESTHETICS: „În cazul buzelor foarte subţiri, optăm pentru doar 0,55 mililitri de acid hialuronic, tocmai pentru ca substanţa să nu migreze. Anumite tipologii de pacienţi ne obligă să folosim cantităţi extrem de mici. La prima injectare, aplicăm fire PDO pentru contur pentru că asigură un rezultat natural.”
Desigur, totul este completat de tehnici de injectare avansate şi exclusive. Specialiştii de la Beauty Art Aesthetics le-au deprins pe cele mai noi, în timpul cursurilor urmate în Emiratele Arabe Unite şi Rusia. Russian Lips, Kylie Lips şi Kendall Lips sunt cele mai căutate modalităţi de injectare, care ne fac să uităm de efectul nedorit de „duck face”.
CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI DESPRE SUBSTANŢA-MINUNE?
Acidul hialuronic a revoluţionat, fără doar şi poate, estetica mondială. Alături de botox, este cea mai folosită substanţă în industria frumuseţii, datorită faptului că ajută corpul să producă mai mult colagen şi elastină, păstrează pielea mai hidratată şi reduce cicatricile.
Deşi se găseşte şi în mod normal în organismul nostru, după vârsta de 25 de ani începe să scadă gradual, moment în care producţia sa trebuie stimulată din exterior.
MĂDĂLINA BRÎNDUŞESCU, MANAGER ŞI FONDATOR BEAUTY ART AESTHETICS: „Acidul hialuronic este nu doar o măsură de tratament, în momentul în care sesizăm anumite probleme de ordin estetic, ci şi o bună metodă de prevenţie a îmbătrânirii pielii noastre. Cele mai frecvente utilizări sunt în volumizarea buzelor, hidratarea lor, eliminarea ridurilor, estomparea cearcănelor sau în conturarea tâmplelor.”
Injectările trebuie realizate doar de către medici experimentaţi – chirurgi plasticieni sau dematologi- în clinici medicale şi în condiţii de siguranţă şi igienă.
Cu peste un deceniu de experienţă în folosirea acidului hialuronic, specialiştii de la Beauty Art Aesthetics vă aşteaptă să descoperiţi, pe propria voastră piele, beneficiile acestei substanţe. Vă invităm pe site-ul oficial: https://beautyartaesthetics.ro/, unde găsiţi lista completă de servicii din sfera esteticii.
COMMENTS