Dental Education Organizează Cursul Modular de Management susținut de Camelia Bratu, managerul clinicii Dental Experts în perioada octombrie – noiembrie 2024

Dental Education Organizează Cursul Modular de Management susținut de Camelia Bratu, managerul clinicii Dental Experts în perioada octombrie – noiembrie 2024

Dental Education, renumită pentru excelența în formarea continuă a profesioniștilor din domeniul stomatologic, organizează anual cursul modular de management dentar. Camelia Bratu este inițiatorul celui mai important Curs Modular de Management din România. “Experiența de manager, dar și de antreprenor și organizator în domeniul evenimentelor medicale, mi-au dat încredere că îi pot ajuta și pe alții să își atingă obiectivele de afacere. Astfel, am creat un curs modular care ghidează cursanții, pas cu pas, spre rezultatele dorite.” a susținut Camelia Bratu.

Trainer cu peste 12 ani experiență în managementul uneia dintre cele mai mari clinici stomatologice din Timișoara, organizator al uneia dintre cele mai importante conferințe internaționale de implantologie din Timișoara, Camelia Bratu va organiza un curs specializat de management împărțit în două module.

Acest curs este destinat tuturor afacerilor din industria medicală, stomatologie, beauty și wellness, care își doresc excelență în ceea ce fac.

Cursul modular de management, structurat în două module ce se vor desfășura în perioada octombrie- noiembrie 2024 ( Modul 1: 4-5.10.2024 / Modul 2: 14-16.11.2024 ) oferă o abordare personalizată și aplicată asupra asupra problemelor cu care se confruntă fiecare cursant. Acesta propune o perspectivă care se bazează pe experiența personală din practica de zi cu zi.

“Vom aborda provocările cu care ne-am confruntat și continuăm să ne confruntăm, dar vom dezvalui și practicile pe care le-am adoptat cu succes în clinica noastră”, ne informează Camelia Bratu. Participanții vor învăța despre gestionarea eficientă a resurselor, optimizarea fluxului, strategii de marketing și dezvoltare a afacerii, precum și despre importanța comunicării eficiente în echipă și cu pacienții/clienții, dar vor deprinde și abilități manageriale care să îi ajute să implementeze strategii eficiente.

Experții Dental Education vor ghida participanții prin exemple practice, asigurându-se că fiecare aspect teoretic este aplicabil în situații reale. Fiecare modul este conceput pentru a răspunde nevoilor specifice ale cursanților, permițându-le să implementeze imediat noile cunoștințe și abilități în cadrul propriilor practici.

Prin organizarea acestui curs, Dental Education își reafirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea continuă a profesioniștilor, contribuind astfel la îmbunătățirea calității serviciilor oferite.

Competențe și cunoștințe dobândite la curs

Participanții la cursul de management organizat de Dental Education vor dobândi competențe esențiale și cunoștințe aprofundate necesare pentru a excela în administrarea unei clinici dentare/clinici medicale/beauty/wellness. Totodată, cursul modular de management, acreditat de Ministerul Muncii, oferă participanților oportunitatea de a obține o diplomă acreditată.

Printre subiectele abordate de speakeri se numără:

* Patient Care Manager

* HR ( Resurse umane)

* Cum ne pregătim pentru un control fiscal

* Marketing & PR

* Scalarea unui business

* Sarcinile unui Front Desk Officer

* GDPR

* Procesele echipei și conducerea dinamicii echipei

* Cele 5 principii de eficientizare

* Contabilitate și fiscalitate.

Anunțăm lansarea cursului modular de management la prețul de 950 euro pentru ambele module. Înscrierile sunt deschise și vă așteptăm să vă alăturați!

Pentru mai multe detalii despre curs și înscrieri ne puteți contacta la numărul de telefon  0743036503 sau puteți accesa Curs management 2024 – Dental Education Center by Prof. Dr. Bratu

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0