Cum aleg vedetele să petreacă de Paşte

Cum aleg vedetele să petreacă de Paşte

În perioada sărbătorilor românii aleg în general să stea acasă, împreună cu familia, alături de cei dragi. Cel putin aceasta pare sa fie concluzia, judecand dupa ceea ce si-au propus vedetele sa faca in acest an de Paste. Cele mai multe personaje din showbizul romanesc spun ca vor sarbatori cu bucate traditionale, alaturi de cei dragi.Cum petrec însă vedetele în acest an Paştele?

Artista Francisca declară că familia este pe “primul loc”, de aceea sărbatorile şi le petrece mereu alături de familie şi prieteni apropiaţi

,, Întotdeauna am considerat că familia este pe primul loc. Unde te poţi simţi mai bine într-o zi de sărbătoare decât alături de cei dragi? De obicei, pregătirile de Paşte le începem cu câteva zile înainte, cumpărăturile, vopsitul ouălor şi de câţiva ani pregatesc si cozonac făcut chiar de mine. “, a declarat Francisca.

 

Am luat legătura  şi cu Sayra la această întrebare. Artista  este o noua voce în industria muzicală descoperită de către Marius Moga. Cum alege aceasta să petreacă sărbatoarea de Paşte? Ne raspunde chiar ea.

,, Mă declar o familistă convinsa  şi anul acesta, ca de obicei, sărbătoresc Paştele cu familia. Chiar de curând am decis cu părinţii mei să mergem la bunici pentru a ne reîntregi la masa festivă. Ador acele momente când suntem toţi adunaţi, stăm la masă, povestim, râdem şi uităm de orice alte griji. Deşi eu sunt pe jumătate româncă, obiceiurile autohtone şi activitâţile de pregătire nu lipsesc. Împreună cu bunica mea, an de an, vopsim ouăle şi câteodată dau o mână de ajutor şi pentru pregătirea cozonacului.Pentru mine sunt nişte sărbători religioase extrem de importante, pe care le simţim ca atare, trebuie trăite în familie, trebuie să îţi cauţi latura spirituală şi să renunţi un pic la viaţa de zi cu zi, e bine să cauţi un pic de linişte, să simţi iubirea familiei tale.”, a declarat frumoasa artistă Sayra

Dacă unele vedete au ales să-şi petreacă vacanţa de Paşte în ţară, alte vedete autohtone se pare că sunt în vacanţă în ţări exotice. În ultimele postări pe social-media, o putem observa pe Andreea Bănică nicăieri altundeva decât în Africa. Vedeta s-a pozat alături de animale exotice şi peisaje uimitoare.

 

La fel ca mai toţi românii, căci da, Paştele se petrece aşadar în familie. Chiar şi studiile o confirmă. Peste 70 la sută dintre noi decidem să rămânem acasă, înconjuraţi de cei dragi, în această perioadă.

Sayra, voce spectaculoasă descoperită recent de Marius Moga, cochetează cu cele două laturi artistice: muzica și designul vestimentar. Pe lângă faptul că Sayra are o voce minunată şi este o familista convinsă, ea a trecut și la statutul de compozitor. Artista își dorește cât mai multe colaborări și ca muzica ei să ajungă la sufletele oamenilor.

 

Pentru a afla cele mai noi informații, urmărește-o pe Sayra pe platformele de socializare:

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0