Ce şanse are Ester Peony la Eurovision 2019

Ce şanse are Ester Peony la Eurovision 2019

Reprezentanta României la Eurovision 2019, Ester Peony, este cotată la casele de pariuri cu mai puţin de 1% şanse să câştige ediţia de anul acesta a concursului muzical. Marele favorit este candidatul Olandei.

Potrivit datelor furnizate de mai multe case de pariuri online, centralizate de site-ul eurovisionworld.com, Ester Peony, care concurează cu piesa „On a Sunday”, ocupă locul 32 din 41 de ţări în ceea ce priveşte şansele de a câştiga marele trofeu al Eurovision.

Cine sunt favoriți la Eurovision 2019, la casele de pariuri

Pe primul loc în top, cu 21% şanse de câştig, se află reprezentantul Olandei, Duncan Laurence, care participă cu piesa „Arcade”. Podiumul este completat de Suedia, cu 15% şanse, reprezentată de John Lundvik, cu „Too Late for Love”, şi de Franţa, cu o probabilitate de câştig de 11%, cu Bilal Hassani („Roi”).

Anul acesta, concursul Eurovision are loc la Tel Aviv, în Israel, după ce precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta acestei ţări, Netta, cu piesa „Toy”. Semifinalele vor avea loc pe 14 şi 16 mai, iar marea finală, pe 18 mai.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0