Ce faci dacă nu îți poți permite un dentist?

Ce faci dacă nu îți poți permite un dentist?

Orice om a suferit măcar o dată în viaţa din cauza dinţilor. Pentru cei care nu au bani să se trateze, situaţia este şi mai complicată, cele mai multe

Orice om a suferit măcar o dată în viaţa din cauza dinţilor. Pentru cei care nu au bani să se trateze, situaţia este şi mai complicată, cele mai multe cabinete de stat s-au închis în ultimii ani.

Pe măsură ce pandemia și criza economică s-a accentuat, noi frici, pe care fiecare le-am trăit până acum la aceeași intensitate, au pus stăpânire pe noi.

Frica aceea de a nu-i pierde pe cei dragi, de a nu a mai putea avea grijă de ei, lipsa banilor a acelor oameni care nu au un loc de muncă – sunt acele temeri pe care oamenii neajutorați sunt obligați dintotdeauna să învețe cum să trăiască cu ele și să le depășească. Aceștia au nevoie de ajutorul nostru, deoarece, fără asigurări medicale și fără un istoric medical la un doctor de familie  ei nu se pot trata.

Asociația dentar-umanitară “Zâmbește cu mine”, s-a nascut cu scopul de a oferi tuturor persoanelor defavorizate tratamente stomatologice. De asemenea, în cadrul asociației .vor fi tratate toate serviciile stomatologice primare (carii, extracții, infecții, chisturi, etc). Urgențele stomatologice vor fi primele care vor avea prioritate, iar scopul nostru este ca fiecare pacient care ne cere ajutorul, să fie vindecat.

Urgențele pot implica dinții, dar și întreaga cavitate bucală (gingia, obrajii sau limba) și trebuie să tratate la fel ca orice alte probleme medicale fără amânare. Nu trebuie să le neglijăm, deoarece pot afecta și alte părți ale corpului sau pot necesita tratamente mai complexe și mult mai costisitoare în viitor.

Mulți dintre noi asociază urgența dentară cu o infecție a dinților, ceea ce nu e tocmai corect, pentru că aceasta apare natural, ca urmare a neglijenței față de sănătatea dinților.

Simptome urgențe dentare:

– Durere acută a dinților sau maxilarului;

– Schimbarea culorii unui dinte după o traumă sau un accident;

– Mobilitate dentară crescută;

– Durere la mestecare sau schimbarea temperaturii;

– Umflarea feței sau a unei părți a cavității bucale;

– Sângerarea în diverse părți ale cavității bucale;

– Umflături sau infecții ale gingiilor;

– Probleme de respirație.

Majoritatea  pacienților nu merg la dentist din lipsă de timp, bani sau că nu consideră că au probleme, însă nu toate afecțiunile stomatologice prezintă și simptome. În plus, prevenția stă la baza diminuării incidenței afecțiunilor grave, în contextul în care majoritatea dintre pacienții care vin la controale de rutină prezintă deja carii și dinți lipsă. Mulți dintre pacienții vin direct cu afecțiuni foarte grave, care presupun eforturi considerabile de tratament și din partea lor, dar și a echipelor noastre medicale.

Asociația dentar-umanitară “Zâmbește cu mine”, a găsit soluția perfectă pentru a susține o cauză nobilă și anume să ofere tratamente stomatologice următoarelor persoane care nu își permit să meargă la dentist:

-100% tratamente stomatologice gratuit pentru copii orfani.

-persoanele fără venituri doneaza 10 lei asociației și beneficiază de tot tratamentul gratuit.

-persoanele cu venituri cuprinse între 0-500 lei donează 25 % din prețul tratamentului și beneficiază de 75% gratuit.

-persoanele cu venituri între 500-1000 lei donează 50% din prețul tratamentului și beneficiază de 50% gratuit.

Toate donațiile vor intra în fondul asociației pentru a sprijini toți pacienții.

„Trecem cu toții prin aceeași furtună, dar nu suntem toți în aceeași barcă!”  Damien Barr

Puteti beneficia de servicii stomatologice gratuite în cadrul asociației “Zâmbește cu mine” dacă:

-Sunteți cetățean roman;

-Aveți o adeverință de la Administrația Financiară, care să ateste veniturile lunare;

-Sunați pentru o programare;

-Împreună cu adeverința și o copie după cartea de identitate vă prezentați la sediul asociației dentar-umanitară  “Zâmbește cu mine”, când sunteti programat.

Nepăsarea poate să fie un virus. Și este ușor să te lași contaminat de indiferență, neputință și dezamăgire. Acesta este motivul pentru care eforturile unor oameni de a depăsi așteptările sunt mult mai importante. Ele ne inspiră pe toți să ne străduim să dăruim și celor fără posibilități, zâmbete pe față. Stă în puterea noastră să fim mai buni și să generăm o schimbare pozitivă și astfel să contribuim cu toți să îi ajutăm pe acei oameni care au cu adevărat nevoie.

Încurajăm orice companie sau persoane fizice să ni se alăture pentru diverse activități în cadrul ascociației și pentru a ajuta oamenii fără posibilități materiale.

  • Donațiile se pot face în contul RO48BTRLRONCSOC575646601 și astfel împreună putem să aducem zâmbete pe chipurile oamenilor.
  • Programările se pot face la numărul de telefon: 0722187200.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0